Lecturi înmiresmate
Cimbrul
Cimbrul de vară (de cultură) şi cimbrul de iarnă peren (adevărat), din familia Lamiaceae (menta), este originar din zona mediteraneană, fiind în prezent cultivat și în Europa centrală, Asia, sudul Africii şi în America centrală. Cimbrul de vară era folosit încă de pe vremea romanilor în bucătărie pentru gătit dar şi ca plantă...
SFmania 22
Instituția antologiei
În „curentul principal“ al literaturii române antologiile au fost și rămân pe mai departe rare comparativ cu fluxul editorial al creației curente. Ele și-au propus fie să panorameze întreaga arie de dezvoltare a unui gen, bunăoară cea a povestirii românești („de la origini până în prezent“), precum o face mai vechea selecție a lui Mircea...
Lecturi înmiresmate
Anason şi Fenicul
Probabil ați auzit de el sau chiar ați gustat absint, licoarea poeților francezi de acum mai bine de un secol. Principalul ingredient al său este anasonul. O plantă aromatică specială, cu o istorie dramatică și amuzantă, în același timp. Pitagora îl recomanda drept tratament pentru epilepsie, iar câteva sute de ani mai târziu, anasonul era...
Lecturi înmiresmate
Coriandrul
Coriandrul este considerat unul din cele mai vechi condimente folosite în alimentaţie. Menţionat chiar și în Biblie, era folosit în alimentele specifice Paştelui evreiesc. În Egiptul antic era folosit pentru aroma sa dar şi pentru prepararea parfumurilor şi a cremelor pentru igiena zilnică. În bucătăria actuală a Europei poate fi utilizat singur sau în...
SFmania 21
Cititorul nostru cel de toate zilele
Un articol publicat de Viorel Pîrligras în revista digitală Nautilus și reluat apoi pe propriul său blog se intitulează Statutul cititorului de SF. Artistul craiovean nu este singurul care în aceste momente se preocupă de caracterul și motivația cititorului specializat, dar îmi pare că interesul lui ține aici (spre deosebire de unele situații despre care...
Lecturi înmiresmate
Oregano
Vechii greci credeau că vacile care pășteau pe câmpul de oregano aveau o carne mai gustoasă. Conform lui Aristotel, țestoasele care mâncau un șarpe se repezeau apoi la oregano, pentru a evita otrăvirea. Despre oregano se mai credea că este un calmant nervos și vindecă răul de mare. Doctorii chinezi îl prescriau pentru reducerea febrei,...
Cum să înveți de la cei mai buni în business
Un sfat de la un mare antreprenor sau de la un spirit inovator în domeniul afacerilor poate conta uneori mai mult decât un curs de management sau un plan de afaceri. Pentru că de obicei căutăm sfaturi atunci când suntem în situații de criză, cu simțurile alerte. O vorbă potrivită poate face minuni, în astfel...
Lecturi înmiresmate
Busuiocul
Deși pare inofensiv și acum e legat mai degrabă de cele sfinte ale ortodoxiei, busuiocul are o istorie fascinantă. Se spune că Salomeea a ascuns capul lui Ioan Botezătorul într-un vas cu busuioc, pentru a estompa mirosul descompunerii. Grecii și romanii credeau că busuiocul crește doar dacă la plantare strigi blesteme inimaginabile și urli. De...
SFmania 20
Seniorii imaginației
Există astăzi, în România, câteva edituri prin mijlocirea cărora anticipația autohtonă se poate exprima în suficientă măsură încât această manifestare particulară a literaturii române să poată trăi și „respira“ împreună cu întregul. În mod neașteptat pentru cine privește din afară fenomenul, ele nu sunt editurile mari, cu tradiție decenială și cu largă suprafață (ca producție...
Lecturi înmiresmate
Dafinul
Dafinul (Laurus nobilis) este originar din Asia minor și se cultivă în zona mediteraneană, în special în Turcia, Spania, Maroc, în Statele Unite şi în zona sud-vestică a Ucrainei. În documentele imperiului Hitit de acum 5.000 de ani, sunt amintite frunzele de dafin ca frunze sfinte ce se aduceau ofrandă zeilor, iar luptătorii de pugilat...
Lecturi înmiresmate
Menta
Romanii credeau că un consum constant de frunze de mentă duce la creșterea inteligenței. Aroma ei ar fi avut darul de a calma nervii, așa că împărații, consulii și patricienii o aveau întotdeauna la îndemână. Romanii, dar și grecii, foloseau menta pentru aromarea dulciurilor și a salatelor, dar și ca aromatizant de cameră, în băi...
SFmania 19
Tot despre fandom
Dacă nu putem număra corect cenaclurile de SF care s-au perindat cu pretenția de a reprezenta o localitate sau alta din țară, uneori chiar mai multe pentru același oraș, ne-ar fi și mai greu să avem o imagine a numărului de fani pe care se putea „baza“ această mișcare apărută și la noi în jurul...




