Socul intoarcerii in tara

„Trebuie, mai intai, sa va spun ca va citesc acum un capitol din cartea mea care se numeste Amintiri din pribegie. [...] Capitolul pe care vi-l citesc este ultimul din aceasta carte si, de fapt, este dincolo de pribegie, fiindca e vorba de socul intoarcerii mele in tara, dupa o absenta de patruzeci si cinci de ani.

Eram in momentul acela la Paris, secretar general al unei institutii romanesti benevole care se numea Casa Romaneasca, si, impresionati peste masura de ce se intamplase la Bucuresti in decembrie 1989, am hotarat sa venim la Bucuresti cu niste masini, aducand in tara lucruri care lipseau partidelor, universitatilor...

Dupa trei zile de drum - cu mici incidente pe parcurs, cum e si firesc cu o echipa improvizata, cu tovarasi, mai toti, cunoscuti abia in ajun -, am sosit la granita ungaro-romana, pe drumul Budapesta-Cluj. Granicerii romani imi pareau destul de dezorientati fata de convoiul nostru cu etichete de asistenta umanitara, ei insisi dandu-ne impresia ca nu erau inca bine dezmeticiti dupa evenimentele din decembrie - nu stiau inca daca de acum s-a schimbat ceva in viata lor.", Neagu Djuvara