Extra discount de angajat
Mai redus ?
Felicitari!
Ai facut un Happy Deal.
Vei primi pe email
extra
discount

garantat in:
Extra
discountul

este gata!
00:00:00
Obtine discountvezi discount >inchide

Pictura murala maramureseana. Mesteri zugravi si interferente stilistice

(1 voturi)
In curand!
Prezentare

Publicata in anul 1982, de catre Editura Meridiane, cartea Pictura murala maramureseana. Mesteri zugravi si interferente stilistice, va fi prima lucrare consistenta asupra acestei teme, in literatura de specialitate din Romania. Autoarea, istoricul de arta Anca Pop-Bratu, depaseste prin aceasta carte, limitele circumscrise de articolele si studiile anterioare, privitoare la pictura interioara a bisericilor de lemn maramuresene, sintetizand caracteristicile unei creatii putin cunoscute.

Informatii extrase din insemnarile aflate pe carti vechi bisericesti, descifrarea unor intelesuri ale temelor iconografice folosite, descifrarea unor semnaturi de pictori-zugravi, aflate pe iconostase, isi gasesc importanta intr-un nou text, cu interpretari subtile si ample, care lamuresc deopotriva specialistul si profanul. Desi lucrarea abordeaza numai bisericile cuprinse in perimetrul vailor Marei, Cosaului, Izei si Viseului, din regiunea unitara din punct de vedere cultural cunoscuta sub numele de Maramuresul istoric, din care o buna parte se intinde si dincolo de raul Tisa, in Ucraina, aceasta depaseste categoria de repertoriu al picturilor murale dintr-o serie de monumente si nici nu reprezinta un comentariu extensiv al publicatiilor mai vechi ale altor autori.

Profesorul Vasile Dragut, cel care a fost un reputat cercetator al monumentelor medievale din Romania, defineste sugestiv in Cuvant inainte complexitatea demersului si a rezultatelor obtinute: „Anca Pop-Bratu isi propune si reuseste sa aduca la lumina calitatea de semnificant a picturilor murale din Maramures, in a caror configuratie programatica si stilistica pot fi lesne identificate diagramele sociale si afective ale asezarilor taranesti in mijlocul carora au fost zamislite.” Datele adunate in cercetarea minutioasa in teren, reconsiderarea din unghiuri noi, a literaturii de specialitate cunoscute pe plan european, au fost valorificate intr-o contributie exemplara.

Autoarea identifica numele unor zugravi, reusind sa defineasca calitatile unor scoli artistice, iar analizele ansamblurilor picturale ale fiecarui monument subliniaza mutatiile stilistice petrecute pe parcursul a trei secole. Redactarea iconografica de stil bizantin si post-bizantin se transforma in contextul asimilarii coerente a unor elemente din mediul cultural european, cum ar fi barocul si rococo-ul.

Produs publicat in 2016 de ACS
Data aparitiei: Ianuarie 2016
Tip coperta: Brosata
Numar pagini: -1
Mai mult