Cronicile Apocalipsei: Vindecatoarea

Stiti ce se spune, ca-ti poti vedea imaginea reflectata in pupila ochiului cuiva? Rahat! Cand stai atat de aproape de un barbat, tot ce poti zari in centrul ochilor sai e intunecimea. Eu insa, cand m-am uitat la el, chiar m-am vazut acolo. Strafulgerarea unei amintiri pe retina, si m-am revazut in momentele cand l-am intalnit prima data. Isuse, cum putea sa fie atat de tanar! Si apoi o strafulgerare din viitor – m-am uitat la el si-am vazut ce-aveam sa devin.
El a zambit, o sclipire de alb intens pe cafeniul chipului sau. Si, in ciuda a tot si toate, i-am zambit si eu.
— Jasmine, mi-a spus. Cum s-a intamplat una ca asta? Cum am ajuns noi doi in situatia asta?
Am ridicat arma si l-am impuns zdravan cu buza tevii in obraz, adancind-o in carnea moale. Ii ofeream arma fiind - ca era mai usor decat sa-i raspund la intrebare. Raspunsul isi avea inceputul cu multe luni in urma, pe cand lumea mea era alba si avea treizeci de metri patrati si in ultimii cinci ani nu existase nimeni cu care s-o impart. Dar asta nu ma deranja. Pe vremea aia nu-mi prea pasa de nimic, fiindca mintea mea, si tot ceea ce insemna eul meu distinct, motaia satisfacuta sub plapuma calda a narcoticelor. Nu stiu daca v-ati drogat vreodata. E ca o aura stralucitoare care creste in tine, ti se raspandeste prin vene si patrunde iute peste tot; in toate cotloanele tale intunecate.