Gemenii

„Dupa o noapte cu somn agitat, o ganganie ingrozitoare se trezi transformata in autorul acestor randuri." Cam asa as incepe, rasturnand fraza de inceput a Metamorfozei lui Kafka, povestea pe care m-am gandit sa o scriu aici, daca as vrea s-o public. Ar fi un inceput de efect, ceea ce nu ar exclude veridicitatea, avand in vedere ca eu chiar sunt aceasta insecta. Mai mult, mult mai mult decat Gregor Samsa, hai sa zicem cam in masura in care insecta era Hoffrnann sau Nerval sau Novalis. Ca toti romanticii astia, voi scrie nu ca sa construiesc o poveste, ci ca sa exorcizez o obsesie, ca sa imi apar bietul suflet de monstru, de monstrul groaznic nu prin hidosenie, ca la Kafka, ci prin frumusete. Ma gandesc acum si la ingerul insuportabil de frumos al lui Rilke, si as vrea sa si citez cate ceva din prima elegie, dar, de cand stau aici, parca mi s-a intunecat sau macar aburit nitel resortul amintirii.

(Mi-e frica. Acum cateva clipe stateam pe canapea privind aiurea la toate acele icoane pe sticla, unde predomina rosul aprins si azuriul, la clapele galbui, lucioase, ale pianinei, la secretaire-ul cu usile de lemn scorojit pe care e pictat un personaj trist, cu fata tuciurie, bizantina, infasurat intr-o ampla toga albastra cazand in zeci de cute si inand in mana o creanga inverzita; in spatele lui, zarea violeta se intuneca si nori rosii se preling melancolici printre chiparosi [...]). MIRCEA CARTARESCU