Copilul-umbra

Publicat in 2003, dupa moartea fiicei autorului, inclasabilul Schaduwkind (Copilul-umbra) - meditatie, poem in proza, eseu - s-a bucurat de un succes extraordinar in Olanda (70 000 de exemplare vandute), fiind tradus ulterior in peste cincisprezece tari. In 2007, Copilul-umbra a fost nominalizat pentru prestigiosul IMPAC Dublin Literary Award.

„Cuvant lipsa: Unei femei care-si ingroapa sotul i se spune vaduva, unui barbat ramas fara sotie, vaduv. Un copil fara parinti e orfan. Dar cum se numesc tatal si mama unui copil care a murit?”

Desi porneste de la un eveniment real - autorului ii moare fiica la doar cateva saptamani de la nastere -, Copilul-umbra (2003) nu e un text propriu-zis autobiografic: nu aflam mai nimic despre circumstantele mortii, despre spital, boala, incercarile medicilor de a o salva pe Isa. In mod curios, realitatea dura a acestei morti e trecuta sub tacere, iar paginile pe care le citim par sa vorbeasca despre altceva, tatonand un limbaj nou sau resuscitand o limba moarta. Atunci cand survine, textul "rupe" tacerea, intrerupe legatura organica - ilizibila - a tatalui cu micuta lui moarta. Intr-un fel, copilul-umbra e un copil "fara insusiri", o forma ce nu se poate fixa, un personaj pur, aflat in continua transformare: e "copilul batran" descris de Titus Livius, pruncul bolnav pe care parintii il duc de la Betleem in Egipt, copilul mort abandonat de Frederic Moreau in Educatia sentimentala, fiica lui Iair pe care a inviat-o Isus din morti, iubita din Cantarea Cantarilor... Departe de orice indiscretie si orice forma de intimism, P.F. Thomese cauta cuvintele si lucrurile care raman dupa disparitia fizica a fiintei dragi. Desi probeaza toate registrele tanguirii - de la disperare, trecand prin spaima si mizantropie, pana la apatia din final -, Copilul-umbra depaseste starea de doliu (pe care Thomese o numea, intr-un interviu, „egocentrica”), descriind mai degraba stari poetice posibile si variabile in „spatiul literar”.