Palatul chelfanelii

In marea-i bunatate si, indeosebi, cu marea-i clarviziune, Presedintele unui stat situat „undeva intre Elvetia, Franta, Germania, Asia si Africa" ia o hotarare cu uriase urmari pentru viata concetatenilor sai: interzice parintilor — si celor cu ei de o seama: tutori, educatori, profesori — sa-si mai bata copiii…
[…]
Sugestia pe care o contine romanul este ca Timpurile Moderne s-au angajat pe o cale fara intoarcere, ca rationalizarea lumii a produs ravagii definitive: o progresiva si ireversibila derealizare a vietii. Atitudinea lui Pascal Bruckner e tipica pentru vremurile noastre, pe care multi le numesc postmoderne. Cum tipic postmodern ii este si umorul: daca pana nu demult se putea spune ca omenirea se desparte prin ras de trecut, ca rasul pedepseste moravurile — ceva ce presupunea credinta in existenta unei alternative la lumea de care razi —, rasul care se face aici auzit nu e nici de despartire, nici punitiv. E rasul celui care nu mai crede in nimic, nici macar in faptul ca nu crede. Radu Toma