A trai fara cap. Redescoperirea adevaratei identitati

„Cea mai buna zi din viata mea – ziua renasterii mele, ca sa spun asa – a fost atunci cand mi-am dat seama ca nu am cap. Acesta nu este doar un artificiu literar, o gluma menita sa atraga atentia cu orice pret. Spun acest lucru cu cea mai mare seriozitate: eu nu am cap… Ceea ce s-a intamplat de fapt a fost ceva extrem de simplu si nespectaculos: am incetat pentru o clipa sa mai gandesc. Ratiunea si imaginatia si tot vacarmul mental s-au stins. Am ramas fara cuvinte. Mi-am uitat numele, starea de om, starea de lucru, tot ce ar fi putut fi numit eu sau al meu. Trecutul si viitorul s-au dizolvat in eter. Era ca si cum m-as fi nascut exact in acea clipa, nou-nout, fara de minte, fara nicio amintire. Nu mai exista decat Acum, acea clipa prezenta si ceea ce era in mod clar dat in ea. Era suficient sa privesc.”

Astfel descrie Douglas Harding prima sa experienta a starii fara sine. Este o cale instantanee de a te „trezi” si a deveni deplin constient de ceea ce Zenul intelege prin „natura adevarata si inerenta” a fiecarei fiinte.

Publicata in 1961, A trai fara cap este o carte clasica ce vorbeste convingator despre caracterul imediat si simplitatea experientei pe care misticii din toate timpurile au incercat sa o puna in cuvinte.

Douglas Harding (1909-2007) a fost un respectat filosof englez, mistic, maestru spiritual si autor de carti ce trateaza cunoasterea de sine: The Hierarchy of Heaven and Earth; Look for Yourself: The Science and Art of Self-Realization; On Having No Head: Zen and the Rediscovery of the Obvious; The Trial of the Man who Said he was God; The Little Book of Life and Death; Face to No-Face: Rediscovering Our Original Nature.

Cu toate ca nu s-a referit la el insusi ca la un guru, Harding si-a dedicat viata activitatii de cercetare practica a problemei identitatii sale adevarate si mai tarziu a cautat sa isi impartaseasca descoperirile, in primul rand prin scrierile sale si prin atelierele de lucru care necesitau participarea publicului. Directionandu-si simultan atentia catre „interior” si „exterior”, Harding a explorat partea cunoscuta a Subiectului si relatia sa cu lumea obiectiva – de exemplu, confruntand ipoteze mistice referitoare la adevarata natura a eului cu propria sa experienta.  De asemenea, a tratat cu seriozitate abordarea stiintifica a omului, integrand cu dibacie perspectivele interioare si exterioare intr-o harta care infatiseaza locul omului in univers.