Arhiva tradarii si a maniei. Editie definitiva

Puiu Ozias, un om care a implinit o suta de ani, este o mina de aur arhivistica. Impartasind fapte care intereseaza istoria, batranul retraieste, cu un amestec de cinism si suavitate, intamplari din viata: iubirea distrusa de lasitate, loialitatea si prietenia macinate de tradare, acte de eroism sabotate de jocuri de putere. Pe de alta parte, Vladimir Vasiliu, medic psihiatru, director in perioada socialismului al ospiciului de la Rastoaca Melcilor, este in conflict cu unul dintre bolnavii sai, Laban, un rege neincoronat al azilului, admirat si temut.

Laban – care a intervenit tragic si in viata lui Puiu Ozias – face legatura intre doua lumi, dinlauntrul si din afara zidurilor; el este in acelasi timp dusmanul si prietenul doctorului. Povestile impletite ale lui Ozias si Vasiliu alcatuiesc o tulburatoare „arhiva a tradarii si a maniei”. Mica istorie si marea istorie sunt atrase deopotriva intr-un dans mortal.

„Arhiva tradarii si a maniei este o poveste cu multe ramificatii, comedia tragica, uneori grotesca, a unui secol de sange si de rusine in care gloriosi apar numai invinsii.” (Ion Vianu)

„Stilistic vorbind, romanul intruneste virtuti exceptionale. El izbuteste o sinteza aproape neverosimila intre alura de roman englez despre marea burghezie, despre o lume cu stil, educata, intr-un stil rafinat, si formularile tipice moralistilor din traditia franceza… Cred ca Arhiva tradarii si a maniei este un roman care va conta in istoria literara a acestor ani, o carte memorabila si rascolitoare, o poveste din povesti, dublata de o meditatie neconcesiva despre istorie in general si despre cea romaneasca in particular. Matein si eliadesc, proustian si foucaultian – printre si peste atatea clasificari, autorul se recomanda ca unul original, demn de antologare.” (Ovidiu Pecican)

„Un roman puternic aceasta carte a lui Ion Vianu, cu epica bogata, cu personaje vii… Peste tot in roman suntem cuceriti de povestire, de prezentele omenesti. O mare carte in toate sensurile.” (Gabriel Dimisianu)

Ion VIANU. Nascut la Bucuresti in 1934. Studii de filologie clasica, neterminate. Doctor in medicina al Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti (1960). Psihiatru, cadru universitar al Clinicii de Psihiatrie, Bucuresti. Voiaje de studii in Germania Democrata, Franta. 1964-1977: Colaboreaza la Contemporanul, Viata Romaneasca, Luceafarul etc. 1975: Publica un volum de eseuri, Stil si persoana, premiat de Uniunea Scriitorilor, si o Introducere in psihoterapie. 1977: Emigreaza, dupa ce a aderat la Apelul lui Paul Goma. Se stabileste in Elvetia, practicand psihiatria. Este prezent in miscarea pentru apararea drepturilor omului in Romania. Incepe o activitate de publicist pe subiecte politice care va continua pana in ultimii ani, in tara. 1990: Revine din ce in ce mai des in Romania, unde se reinstaleaza.

Publica, in genuri diverse: memorialistica (Amintiri in dialog – cu M. Calinescu –, Exercitiu de sinceritate, Intre violenta si compasiune. Amintirile unui psihiatru); romane: Caietele lui Ozias, Vasiliu, foi volante, Paramnezii, Necredinciosul, Amor intellectualis („roman autobiografic”), distins cu mai multe premii, printre care si „Cartea Anului” (2010), si Arhiva tradarii si a maniei. In domeniul eseisticii, publica: Blestem si Binecuvantare, Investigatii mateine, Apropieri, Elegie pentru Mihai, Frumusetea va mantui lumea si alte eseuri.