Cartea despre Tao

Taoismul crede in filozofia abandonarii. El afirma ca nu trebuie sa te opui curentului, ci doar sa te lasi in voia lui. Oriunde te duce raul este foarte bine, caci in final acesta ajunge intotdeauna la marele ocean. De aceea, nu trebuie sa-ti faci probleme, caci vei ajunge inevitabil la ocean. Nu ai de ce sa-ti faci griji.

Taoismul nu este o religie organizata. Nici nu ar avea cum sa fie. El reprezinta o religie organica, dar nu una organizata. Nu poti fi un taoist decat traind o viata autentica, spontana. Pentru asta, iti trebuie curajul de a te arunca in necunoscut, pe cont propriu, fara a te sprijini de altcineva. Trebuie sa patrunzi in intuneric, fara a sti daca vei ajunge undeva sau daca te vei rataci. Nu poti descoperi calea decat mergand la risc, traind o aventura.

Tao nu respecta societatea, ci individul. El nu respecta multimea, ci unicitatea. Respecta libertatea, dar nu si conformismul. Tao nu are o traditie. Calea lui inseamna revolta suprema. In aceasta lucrare, Osho comenteaza cinci parabole taoiste (atribuite lui Lao Tse), interpretand dintr-o perspectiva noua, contemporana, stravechea intelepciune taoista.
 
Lao Tse a fost un mare maestru taoist, care a trait in secolul IV i.Ch. Criticile lui subtile la adresa lui Confucius ii permit cititorului sa exploreze contrastul dintre ratiune si irational, intre elementul masculin si cel feminin, intre factorul structuram si spontaneitate. In parabola intitulata „Cine este cu adevarat fericit?”, Lao Tse se foloseste de descoperirea unui craniu vechi pe marginea drumului pentru a analiza chestiunea nemuririi si maniera in care se naste suferinta din cauza egoului. In parabola „Un om care stie sa se consoleze singur”, autorul priveste dincolo de aparenta veselie a unui calugar si se intreaba daca exista o fericire durabila, care sa reziste in fata tuturor greutatilor vietii. Parabola „Nici un regret” analizeaza diferenta dintre cunoasterea acumulata din exterior si cea care se naste in interiorul fiintei. Parabola „Cei vii nu se odihnesc niciodata” porneste de la dialogul dintre un discipol obosit si maestrul sau.

Autorul isi propune sa demonstreze aici limitele filozofiei si consecintele periculoase ale vietii traite de dragul unui ideal proiectat in viitor. In parabola „Este mai bine sa ramai linistit, este mai bine sa fii gol”, autorul analizeaza diferentele care exista intre calea vointei sau via afirmativa, specifica iudaismului, crestinismului si Islamului, si calea misticului, sau via negativa, specifica budismului sau taoismului. Un ultim capitol include intrebari si raspunsuri. Osho descrie aici maniera in care poate fi aplicata cunoasterea taoista in viata de zi cu zi.