Catre sine insusi

„Conceptia noastra despre viata e, fireste, fundamental deosebita de cea a lui Marc Aureliu. Pentru vremea noastra «evolutionista» si «progresist», activa si violent-«optimist», filosofia resignarii e neavenita. Dar, noi traim doua vieti: cea externa (sociala, cuceritoare, de fapte) si cea interna (reflexiva, intima, metafizico-morala, a gandurilor). Actiunile noastre pozitive sunt mai intotdeauna rezultatul unor grele lupte cu indoiala si descurajarea. Tocmai noi, «oamenii faptei», suntem mai des cercetati, in orele singuratice, de fantoma nimicniciei omenesti. La ce buna toata osteneala, toate dureroasele straduinte, toate jertfele pentru idealuri pozitive? Si in aceste ceasuri grele, cand gloria, bogatia si celelalte straluciri si mariri omenesti ne apar zadarnice, cand lumina vietii noastre active pare a se stinge, rasare in mintea noastra maret, tragic de impunator, principiul universal valabil al datoriei, - mai inainte retras in umbra fiintei noastre subconstiente. Scopul vietii omenesti e desfasurarea, in toata puterea si frumusetea lor, a faculttailor ce ne-au fost daruite da ratiunea suprema. Si aceasta datorie nu se poate implini decat prin activitatea continua in directia insusirilor rationale, ce ne impodobesc.

Cand gandim, insa, astfel, noi gandim ca imparatul Marc-Aureliu.“ - V. Parvan