Cazul masacrului de la Katyn

Jozef Mackiewicz (Petersburg 1902-1985 Munchen), unul dintre cei mai de seama prozatori polonezi si scriitori politici ai secolului XX. Primul autor care scrie despre trei evenimente ingrozitoare, petrecute in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial: crima de la Katyn, masacrul evreilor din Ponary, la care a fost martor, si lupta cazacilor, cetateni ai URSS si emigranti politici, care in razboiul sovieto-german au luptat impotriva bolsevicilor, fiind apoi dati pe mana acestora de catre aliati, pe baza intelegerii de la Ialta (vezi romanul Kontra).

A scris un ciclu de romane a caror actiune cuprinde intreg secolul XX; unul dintre ele, Drumul spre nicaieri (trad. de Constantin Geambasu, Casa Cartii de Stiinta, 2019), este cunoscut si cititorilor romani.

Dupa ce m-am intors de la Katyn, am fost intrebat de multe ori ce "impresii" am avut. Impresia fireasca este cea despre care ne-am obisnuit sa spunem ca "iti ingheata sangele in vine". Maldarele de cadavre goale starnesc cel mai adesea repulsie. Maldarele de cadavre imbracate, mai degraba groaza. Poate fiindca firele acestor haine ii mai leaga inca de viata care li s-a luat si, din cauza asta, formeaza un contrast. La Katyn au fost gasiti aproape exclusiv militari, si anume ofiteri. Semnificatia uniformei lasa impresie, mai ales asupra unui polonez. Medalii, nasturi, curele, vulturi, decoratii.

Nu sunt cadavre anonime. Aici zace armata. Am putea risca afirmatia, floarea armatei, ofiteri de lupta, unii dintre ei participanti la cele trei razboaie. Totusi ceea ce apasa cel mai mult imaginatia este individualitatea crimei multiplicate la o dimensiune monstruoasa. Fiindca nu este vorba nici de gazare in masa, nici de secerarea cu mitraliera, unde, in cateva minute sau secunde, sute de oameni mor pe loc.

Aici, dimpotriva, fiecare agoniza minute in sir, fiecare era impuscat individual, fiecare isi astepta randul, fiecare era tarat pe marginea gropii, mii de oameni! Poate in ochii condamnatului erau asezati in groapa tovarasii impuscati inainte, egal, in siruri inghesuite, poate erau calcati cu picioarele pentru a ocupa cat mai putin loc. Si aici i se tragea in ceafa. Fiecare cadavru scos in prezenta mea, pe rand, fiecare cu craniul perforat, dinspre ceafa spre frunte, de o mana exersata, reprezinta un exponat al chinurilor groaznice, al fricii, disperarii, al tuturor starilor de dinainte de moarte despre care noi, cei vii, nu stim.

Jozef Mackiewicz