Chipurile umilintei. Amintiri, destainuiri, marturii. Grigore Lese in dialog cu Razvan Bucuroiu

Il cunosc de ceva vreme pe Grigore, de destul de mult timp incat sa ma fi acomodat pe deplin cu felul sau de a fi, de a vorbi, de a lucra si de a glumi. In Televiziunea Romana este cunoscut ca un om exigent, tipicar in ale meseriei, insistent pe detalii, inflexibil la standardul de calitate stabilit de el - si cate si mai cate. Si da, recunosc, asa e! Dar nu e numai asa, caci el nu e doar cum il vad unii dintre cei cu care lucreaza direct, la emisiuni. Grigore este/ poate fi cu totul altfel, diferit - insa numai cand se arata. Caci despre aceasta este vorba in cartea de fata: despre faptul ca maestrul a acceptat sa mi se arate in dor si-n lacrima. Si astfel se arata intregii lumi romanesti prin volumul de fata.

Drumul prin veac al lui Grigore Lese.

Drumul vietii lui asa cum a fost – drum impletit, drum hohotit de plans, zguduit de ras, drum abandonat si reluat, drum pichetat de primejdii fara numar, cu bifurcatii anapoda, cu admiratori si prieteni calpi, cu ingeri si draci, cu iubiri si abandonuri, cu harisme si riscuri, cu foame si sete, cu vicii si vindecari.

Am pornit la drum primavara trecuta decisi sa refacem – geografic si simbolic – drumul prin veac al lui Grigore Lese. Drumul vietii lui asa cum a fost – drum impletit, drum hohotit de plans, zguduit de ras, drum abandonat si reluat, drum pichetat de primejdii fara numar, cu bifurcatii anapoda, cu admiratori si prieteni calpi, cu ingeri si draci, cu iubiri si abandonuri, cu harisme si riscuri, cu foame si sete, cu vicii si vindecari. Pe tot fundalul acestui drum insa, ca un halou luminos, intrezarit dincolo de culmea dealului pe care il tot urci, a stat Cineva. Acel Cineva… Si Grigore stie asta, recunoaste cu franchete ca a fost insotit haric in momentele de stralucire dar si in grelele clipe de ridicare dupa pulberea si risipirea vietii. Iar acum, dupa ce am refacut drumul invers, spre obarsiile lui, la capat ne-am ales cu aceasta carte: ofranda, povara, manifest, testament.

Dorinta de a canta, de a hori, a fost mai presus de orice in viata lui. Si acestui dor neostoit i-a dedicat toata energia, toata substanta existentei sale. Asa a si putut iesi din labirint, horind, iar Dumnezeu il stia dupa cant: stia tot timpul pe unde se afla melosul Lui ambulant, pe doua picioare… De aceea spun ca Grigore Lese este un evadat din propria viata, din propria conditie. Este un Monte Cristo al evului artistic romanesc, este un deschizator de partii ale sensibilitatii melodice, este definitia unui ethos autentic, singular. Si DA, a ajuns masura acelei vibratii artistice atat de inconfundabile si atat de necunoscute, spunand lumii cate ceva din taina incifrata a ADN-ului doinitor al romanilor.

Razvan Bucuroiu, din Prefata volumului