Constitutiile Romaniei. Studii. Editia a II-a

"Ca lege fundamentala a unui stat, Constitutia – conform unei sumare definitii larg raspandite – reflecta stadiul de dezvoltare sociala, economica si politica a acestuia la un moment dat, stabilind forma de guvernamant si organizarea statala, precum si drepturile si obligatiile cetatenilor. Pornind de la aceste considerente, o istorie a Constitutiilor poate sa ofere o analiza retrospectiva sui generis, asupra ansamblului evolutiei societatii si a modului in care problemele existente, in fiecare epoca istorica, au fost solutionate si proiectate, ca fundament normativ al dezvoltarii viitoare, in plan politic si juridic. Criteriul unei Constitutii nu poate fi unul absolut valabil pentru toate timpurile si locurile, ci unul relativ, deoarece intotdeauna forma de organizare a statului este produsul unei anumite situatii de existenta a unei natiuni, in care sunt cuprinse deopotriva starea politica, juridica, economica, psihologia sociala, precum si dezideratele dreptatii sociale si aspiratiile sale etice.

O istorie a Constitutiilor Romaniei din epoca moderna si contemporana este in masura sa evidentieze evolutia constitutionala a tarii, in raport de factorii politici si de putere, de partidele si gruparile politice ce s-au constituit si confruntat pe scena vietii politice si juridice si care au reflectat raportul de forte si interese din societatea romana, in contextul international existent in fiecare ciclu constitutional al unui veac si jumatate aproape, de cand a fost adoptata prima Constitutie a Romaniei.

Lucrarea de fata si-a propus – prin studiile monografice consacrate celor sapte Constitutii ale Romaniei din perioada 1866-1991- sa releve evolutia vietii constitutionale, cu valorile si traditiile sale, ca si a limitelor functionarii acestora in procesul treptat si adeseori sinuos al dezvoltarii si afirmarii structurilor democratice ale societatii romanesti.

Efortul intens de modernizare declansat in prima jumatate a sec. al XIX-lea, ce viza integrarea politica, economica si culturala a Romaniei intr-o Europa a aspiratiilor nationale, trebuia sa-si gaseasca implinirea pornind, mai intai, de la crearea unor forme noi politico-juridice de organizare a structurii statului. In acest sens, legii si indeosebi Constitutiei ii revenea un rol esential si romanii au manifestat de la inceput un mare interes pentru elaborarea unor proiecte de Constitutie, care sa le ofere temelia politico-juridica, stabilitate si trainicie, pentru institutia statala si, in acelasi timp, sa-i asigure dezvoltarea in con­cor­danta cu cerintele vremii. Proiectele constitutionale care au precedat ela­bo­ra­rea si adoptarea asezamantului fundamental din 1866, reflecta cu prisosinta radacinile si traditiile adanci ale unui sistem constitutional cu forme carac­te­ris­tice regimurilor parlamentare europene, care au capatat in mod treptat un continut propriu, specific realitatilor din societatea romaneasca.

Adoptarea Constitutiei din 1866, marcheaza incheierea procesului de instituire a regimului parlamentar modern in Romania si impunerea dinastiei ereditare a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar principiul con­stitu­tio­na­li­tatii, cu specificul sau, se adauga de acum intreprinsi de societatea ro­ma­neas­ca pe linia modernizarii si independentei statului si apoi pentru solutionarea unor probleme de drepturi politice si sociale si a crearii premiselor pentru realizarea Marii Uniri din 1918.

Preluand si dezvoltand o serie de principii si reguli din Constitutia de la 1866, noul asezamant constitutional din 1923 s-a incadrat in spiritul democratic interbelic, avand, cum s-a apreciat in acei ani, temelii juridice solide, izvorate din realitatile social-politice si economice ale tarii. Ea a contribuit in mod decisiv la consolidarea unitatii economice, teritoriale, politice si spirituale a Romaniei intregite. In acelasi timp, actul fundamental din 1923 a asigurat afirmarea unui regim democratic-parlamentar liberal, care a creat conditii favorabile dezvoltarii statului roman in directia liberalismului si progresului social, inscriind Romania in randul statelor europene cu un sistem politic de indelungata traditie democratica, in stare sa reziste multa vreme tendintelor autoritariste si revizioniste aparute in Europa in deceniul al IV-lea al secolului trecut. Este perioada in care regimul parlamentar a intrat intr-un proces de regres, generat intre altele si de slabiciunea partidelor politice tot mai putin capabile sa protejeze si sa apere democratia constitutionala. Noul asezamant statal din februarie 1938, inlaturand Constitutia din 1923, a reprezentat un sensibil regres fata de democratia liberala si a devenit in scurt timp preambulul guvernarii fara Constitutie a Romaniei in anii 1940-1944.

Dupa o scurta perioada de repunere in vigoare a Constitutiei din 1923, in urma evenimentelor legate de actul de la 23 august 1944, imprejurarile externe si interne in care se afla Romania, ca de altfel si celelalte tari din aceasta parte a Europei intrate in sfera de interese a puterii comuniste de la Moscova, au fost nefavorabile si ele s-au concretizat sub forma unor presiuni tot mai puternice asupra sistemelor constitutionale democratice. La sfarsitul anului 1947, actul fundamental din 1923, continua sa fie o baza teoretica, institutionala de aparare a drepturilor si libertatilor individuale.

Instaurarea regimului comunist totalitar a deschis calea adoptarii unor noi constitutii, cum a fost cea din 1948 si 1952, dupa modelul sovietic stalinist, care au intrerupt brusc si total traditiile constitutionale de pana in 1938, fiind utilizate aceste acte fundamentale, straine de realitatea romaneasca, ca mijloace juridice de lichidare a valorilor liberalismului si democratiei si de inlaturare brutala a tuturor libertatilor ce contraveneau politicii ideologice a partidului comunist.
Constitutia din 1965, succesoarea celor doua, desi nu era produsul presiunilor sovietice, inscria, pe de o parte, numeroase prevederi ce incercau sa dea o infatisare mai destinsa regimului, iar pe de alta parte pastra inflexi­bi­li­tatea principiilor de baza, ceea ce punea sub semnul intrebarii caracterul pretins reformator al acesteia. Reflectand fidel natura totalitara a regimului comunist din Romania, cele trei constitutii au reprezentat o ruptura profunda fata de traditiile constitutiilor moderne si de aspiratiile natiunii romane, iar de aici esecul lor.

Inlaturarea regimului politic totalitar si schimbarile constitutionale produse in Decembrie 1989, au declansat un proces de reasezare a sistemului parlamentar-democratic constitutional. Noul asezamant adoptat in 1991 si aprobat prin referendum a deschis calea reformelor care puteau asigura functionalitatea statului de drept in Romania. In suita importantelor sale prevederi s-au inscris si cele care defineau cadrul legal pentru functionarea pluralismului politic, pluripartitismului si a afirmarii principiului democratic al alternantei politice. Curand, necesitatea revizuirii si perfectionarii Constitutiei din 1991 a fost resimtita, asa cum se staruie si in zilele noastre, prin invocarea unor argumente variate.

Prin reunirea in prezentul volum a celor patru studii consacrate tuturor constitutiilor Romaniei, fara pretentia de a fi exhaustive, dorim sa punem la dispozitia unor cercuri largi de cititori un instrument util de lucru si de informare ce poate fi consultat cu usurinta. Acestia pot cunoaste modul cum au evoluat prevederile asezamintelor fundamentale ale tarii, de la cele ale primei Constitutii din 1866 si pana la Constitutia aflata azi in vigoare, adoptata in 1991.
Am considerat oportun pentru buna si riguroasa informare a cititorului cu sursa direct, care a stat la baza prezentelor studii sa cuprindem in anexa si textul integral al celor sapte constitutii ale Romaniei moderne si contemporane." (prof. univ. dr. Gheorghe SBARNA)