Corespondenta. Volumul 1

Ultimele doua volume din Integrala N. Steinhardt cuprind corespondenta acestuia, inclusiv mai multe scrisori inedite descoperite in dosarul de urmarire informativa a monahului de la Rohia. Alaturi de corespondenta interceptata este inclusa si corespondenta „libera” a lui Steinhardt catre prieteni, nume de referinta ale culturii romane, ca Alexandru Cioranescu, Constantin Noica, Emil Cioran, Perpessicius, George Tomaziu, Dumitru Staniloae sau Ileana Malancioiu, catre reprezentanti ai Bisericii (IPS Antonie Plamadeala, IPS Justinian Chira, IPS Iustin Hodea Sigheteanul), dar si catre redactiile unor reviste sau edituri carora le propunea spre publicare texte proprii.

„Scrisorile lui Steinhardt ne ofera cai de acces spre celelalte scrieri ale sale, deschid pentru cititor usa atelierului de creatie al autorului, sunt in legatura cu respectivele scrieri, mai ales cu Jurnalul fericirii (ambele variante), pe care il escorteaza, il flancheaza si nu de putine ori il completeaza (logic, de vreme ce Jurnalul... se opreste in 1972).

Dupa cum am scris in repetate randuri, dat fiind ca Jurnalul fericirii n-avea nici o sansa sa fie publicat in timpul regimului comunist (a avut o istorie antuma dramatica, astazi cunoscuta), N. Steinhardt a reusit sa-si «deverseze» unele idei, obsesii sau chiar fragmente ca atare in cartile care au putut vedea lumina tiparului (a fost o strategie subtila de a pacali cenzura, id est o forma de subversiune).

Ei bine, astfel de idei, obsesii, referinte culturale ori fragmente sunt «deversate» si in scrisorile catre prieteni. Si invers: idei, referinte sau fragmente din scrisorile anterioare anului 1969, cand incepe sa redacteze Jurnalul fericirii, au fost «deversate» (fie si printr-o reconstituire din memorie) in aceasta capodopera memorialistica. S-ar putea vorbi foarte bine si de «transfer» sau de «contaminare» intre aceste scrieri care constituie, cu un termen inca la moda astazi, o «retea» textuala.” (George Ardeleanu)

N. Steinhardt se naste la Bucuresti pe 29 iulie 1912. Isi face debutul publicistic foarte de timpuriu in revista Liceului „Spiru Haret”. Isi ia bacalaureatul in 1929 si frecventeaza cenaclul „Sburatorul”, iar in 1932 isi ia licenta in Drept. In 1934 incepe sa colaboreze la Revista burgheza si publica sub pseudonimul Antisthius volumul parodic In genul… tinerilor. Isi ia doctoratul in Drept in 1936. In 1935 si 1937 publica impreuna cu Emanuel Neuman studiile Essai sur une conception catholique du Judaisme si Illusions et réalités juives. Colaboreaza la Libertatea si la Revista Fundatiilor Regale.

Dupa razboi, publica pentru scurta vreme in Universul literar, Victoria, Tribuna poporului si, din nou, Revista Fundatiilor Regale. Refuza sa colaboreze cu noul regim. In 1960 este anchetat, apoi condamnat in „lotul Noica-Pillat” la 12 ani de munca silnica. Trece prin inchisorile Jilava (unde este botezat de parintele Mina Dobzeu), Gherla si Aiud. Eliberat in august 1964, va reveni dupa cativa ani in lumea literara prin traduceri, medalioane, cronici etc. In 1972 termina prima versiune a capodoperei sale, Jurnalul fericirii. Publica volume de eseuri si de critica foarte bine primite, desi unele sunt puternic cenzurate. Monah din 1980, ramane activ pe terenul eseisticii si al criticii. Se stinge la 30 martie 1989.