"Curajul să-ți pese" de Christie Watson în dialog cu Virginia Lupulescu


 

Autoarea bestsellerului Acolo unde femeile sunt regi, Christie Watson, vorbește cu Virginia Lupulescu despre trecerea de la cariera medicală la cea de scriitoare, despre ficțiune și nonficțiune și despre prezentul nostru pandemic. Povestește ce a determinat-o să scrie romanul Acolo unde femeile sunt regi, unul dintre cele mai importante longsellere ale Editurii Trei, și cum a găsit vocile personajelor principale. Ne dezvăluie de ce este atât de importantă Nigeria pentru ea, dar și cum a trecut la nonficțiune și a scris volumul Curajul să-ți pese – o mărturie emoționantă, din perioada pandemiei, când a lucrat ca asistentă medicală.