Curcubeul toamnei

Cred ca exista oameni carora, atunci cand viata nu le mai ofera speranta unor farame de bucurie, le apar in minte, ca un fel de compensare a derivei sufletului, amintirile. Bineinteles, numai acelea care nu s-au scurs in nemarginirea timpului intocmai ca nisipul eliminat de un organism omenesc suferind. Raman unele care se cristalizeaza in adancul fiintei noastre si se slefuiesc prin framantarea gandurilor. De obicei, aceste amintiri sunt legate de un moment unic de luciditate, care sclipeste pentru o frantura de clipa, constituind repede ale vietii noastre. Amintirea, care nu este de fapt decat o imagine pastrata in mintea noastra, intereseaza de obicei numai pe cel care o evoca. Trebuie ca ea sa se refere la ceva foarte important, senzational sau inedit ca sa starneasca un minim de interes. Aceste cazuri sunt astazi rare, deoarece apelam in mod obisnuit la memoria computerelor. Amintirea personala este firesc sa nu mai intereseze, chiar daca se refera la unele lucruri iesite din fagasul vietii obisnuite. Singurul lucru care ar putea sa tenteze pe unii oameni aplecati spre trecut, este sa redai atmosfera locurilor cu cat mai multe amanunte vii, culoare locala si nume care sa intareasca atmosfera de autenticitate. In randurile care urmeaza, ma voi stradui sa fac acest lucru. Desigur, unele amintiri-soc sunt insotite cateodata de unele fenomene aparent inexplicabile. Ma feresc sa folosesc cuvantul utilizat de paranormal. Nu inteleg legatura dintre fructul para si notiunea de normalitate. Ar fi fost mai nimerit sa se foloseasca simbolul marului, adica acela al cunoasterii. Stie toata lumea povestea cu sarpele smecher. Eva cea curioasa si Adam cel fraier si bineinteles cele ce au urmat (Sintetizate umoristic prin expresia turceasca “sictir Paradis“). Cred ca numitul Adam a mancat mult prea putin din marul oprit, astfel incat noi, urmasii lui, bajbaiau inca in unele directii in cautarea firului care ne-ar conduce spre adevarul cunoasterii. Nu cred ca exista lucruri inexplicabile. Exista numai neputinta noastra de intelegere datorita unor praguri ale cunoasterii situate pe un plan total diferit al perceperii la care majoritatea oamenilor n-am putut inca sa ajunga. In aceasta idee trebuie judecata unele picaturi de lumina presarate in randurile de fata, mergand pana la desprinderea vremelnica de trupul alcatuit din materie, care a fost o realitate verificata si pana la curcubeul toamnei, care sigur nu a existat, dar l-am vazut aievea de trei ori. Fiecare poate gandi in felul lui. Fiecare poate trage eventual o concluzie. Daca cele scrise de mine pot starni macar un semn de intrebare, tot e bine. Gr. O. I.