Devoratorii de chipuri. Rosu si negru

„Tara Minunilor lui era pustie, cuprinsa de o oarecare nemiscare, iar cea pe care o cauta nu era de gasit nicaieri. Se gandi sa plece si sa se intoarca mai tarziu, insa stia ca oricand s-ar fi intors ar fi gasit aceeasi pustietate si ca orice amanare ar fi continuat tradarea de sine. Maine nu exista, exista un etern moment prezent si, daca voia sa termine cu cosmarul din viata sa, trebuia sa aiba curajul de a-si distruge si propriile fantezii, care nu faceau altceva decat sa il tina captiv. El era cel care se tinea inchis in inchisoarea fricii si a terorii si acum venise vremea sa fie propriul sau erou.” – Cora C. White