Doctrina si practica spirituala la Ibn Arabi

Aceasta aparitie editoriala de o importanta deosebita cuprinde unele dintre traducerile de mare valoare ale scrierilor lui Muhy-d-Din ibn Arabi, echivaland cu un eveniment spiritual care ofera oricarui cititor sansa unei orientari cat mai complete si adecvate in cunoasterea si studierea doctrinelor esoterice in general si a traditiei islamice in special. Prezentul volum ne ofera privilegiul de a intalni laolalta un fragment din opera celui mai important reprezentant al esoterismului islamic - Muhy-d-Din ibn Arabi - in traducerea si interpretarea suverana a unui Maestru spiritual autentic, deopotriva cel mai important, insa in aria Sufismului european - Shaykh Mustafa Abd al-Aziz-Mihail Valsan.

Opera lui Muhy-d-Din ibn Arabi (1165-1240) - cea mai inalta autoritate a spiritualitatii sufite si a traditiei islamice - este mereu proaspata prin vastitatea si inaltimea invataturii sale. O adevarata "piatra de incercare", cuvintele "Celui mai mare dintre maestri" (Shaykh al-Akbar) au legitimitatea Adevarului Revelat, autoritatea celui care a atins gradul cel mai inalt de realizare metafizica.

Cititorul chemat va descoperi in aceste pagini primii pasi de intrare intr-o adevarata scoala initiatica: instructiuni de comportament, ritualuri de rugaciune, practici ale intrarii pe cale, notiuni despre ascultarea inimii, Uniunea Divina si etapele realizarii metafizice de la Cununa supusilor la Investitura in Centrul Suprem.

"Cel care-si cunoaste sinea nu vede altceva in afara de Dumnezeu. Dar cel care nu isi cunoaste sinea nu Il vede pe Dumnezeu. Orice vas nu arata decat ceea ce contine."

"Tu Il vezi si tu nu stii ca Il vezi."

"Profetul a fost intrebat: "Cine sunt Sfintii lui Dumnezeu?" Si el a raspuns: "Sunt aceia pe care atunci cand ii vedem mentionam pe Dumnezeu!" si aceasta pentru faptul ca, macinati de incercari si coplesiti de nenorociri, ei raman neclintiti si nu cauta adapost decat la Dumnezeu, multumiti de ceea ce le vine de la Dumnezeu si de ceea ce El vrea de la ei. Cand lumea ii vede in aceasta stare in care indura cu rabdare si sunt multumiti, si nu se plang nimanui, multimea "mentioneaza pe Dumnezeu" si intelege ca Dumnezeu a daruit aceste fiinte cu Harul Sau."

Ibn Arabi