Elegii duineze. 100 capodopere (contine CD audio)

Elegiile Duineze (in germana Duineser Elegien) sunt o colectie de zece elegii scrise de poetul boem – austriac Rainer Maria Rilke.

Recunoscut pe scara larga ca unul dintre cei mai intensi poeti de limba germana din punct de vedere liric si-a inceput elegiile in 1912, in timp ce era oaspete al printesei Marie von Thurn und Taxis la Castelul Duino, langa Trieste. Poeziile au fost dedicate printesei la publicarea lor in 1923. In aceasta perioada de zece ani, elegiile au ramas incomplete perioade lungi de timp, deoarece Rilke a avut frecvente episoade de depresie severa – unele dintre ele fiind legate de evenimentele Primului Razboi Mondial si de recrutarea in armata.

In afara de scurte perioade de scriere in 1913 si 1915, nu a revenit la opera decat la cativa ani dupa incheierea razboiului. Cu o izbucnire brusca si reinnoita de scriere frenetica, pe care a descris-o drept o „furtuna nemarginita, un uragan al spiritului” — a finalizat colectia in februarie 1922, in timp ce se afla la Chateau de Muzot din Veyras, Elvetia. Dupa publicarea lor in 1923, Elegiile Duineze au fost curand recunoscute drept cea mai importanta lucrare a sa.

Elegiile Duineze sunt poezii intens religioase, mistice , care folosesc simbolismul ingerilor si al mantuirii, dar intr-un mod atipic interpretarilor crestine. Rilke incepe prima elegie cu o invocatie a disperarii filosofice, intreband: „Cine, cand eu strig, ma aude cu adevarat din legiunile ingerilor?” si mai tarziu declara ca „fiecare inger este inspaimantator” (Jeder Engel ist schrecklich ). Desi etichetarea acestor poezii drept „elegii” ar implica de obicei melancolie si lamentare, multe pasaje sunt marcate de energia lor pozitiva. Impreuna, Elegiile Duineze sunt descrise ca o metamorfoza a „chinului ontologic” al lui Rilke si un „monolog pasionat despre acceptarea existentei umane”, discutand teme precum limitarile si insuficienta conditiei umane si constiinta umana fracturata… singuratatea omului, perfectiunea ingerilor, viata si moartea, dragostea si indragostitii si sarcina poetului.

Poezia lui Rilke si in special Elegiile Duineze au influentat multi dintre poetii si scriitorii secolului al XX-lea.

„Vrand sa fac un dar poetilor romani – de la care in tinerete am primit inestimabile daruri, Nichita, Cezar, Grigore – am indraznit o versiune romaneasca a intraductibilelor si abstruselor poeme rilkeene. Mostre supreme ale unui discurs poetic somnambulic, desfidand nu numai logica si sintaxa curenta, dar si cea poetica, aceste Elegii… sunt, cred eu, un varf, daca nu un monument al spiritualitatii moderne europene. Sunt fericit ca limba romana a stramosilor mei si a marilor poeti romani a primit si a putut cuprinde arta poetului austriac, ce se clatina si cuvanta intr-un aer de o tensiune insuportabila, intre Pindar si Holderlin, un monument de varf inegalabil, cu siguranta, al creatiei europene.” (Nicolae Breban)