Eminescu sau Ganduri despre omul deplin al culturii romanesti

„Ne-am obisnuit sa spunem ca Eminescu este un geniu. Cu aceasta nu spunem nimic chibzuit si spunem in schimb doua lucruri proaste: ca Eminescu este, in fond, dincolo de orice explicatie; ca noi, oamenii de rand, suntem in definitiv dincolo de orice raspundere. Inainte insa de a socoti un creator geniu, este bine sa vezi ce anume a facut el spre a fi unul sau ca sa-si slujeasca geniul. Si, inainte de a te scuza ca tu nu esti un geniu – sau alteori de a da vina pe imprejurari ca n-au favorizat genialitatea ta ascunsa –, este bine sa vezi care-ti sunt raspunderile, in spiritualitatea si chiar in animalitatea omului de cultura din tine. In amandoua privintele, caietele lui Eminescu sunt o binecuvantare. Cu un castig in plus: acela de a demitiza pe Eminescu.“ (CONSTANTIN NOICA)

CONSTANTIN NOICA (Vitanesti-Teleorman, 12/25 iulie 1909 – Sibiu, 4 decembrie 1987). A debutat in revista Vlastarul, in 1927, ca elev al liceului bucurestean „Spiru Haret“. A urmat Facultatea de Litere si Filozofie din Bucuresti (1928-1931), absolvita cu teza de licenta Problema lucrului in sine la Kant. A fost bibliotecar la Seminarul de Istorie a Filozofiei si membru al Asociatiei „Criterion“ (1932-1934). Dupa efectuarea unor studii de specializare in Franta (1938-1939), si-a sustinut in Bucuresti doctoratul in filozofie cu teza Schita pentru istoria lui Cum e cu putinta ceva nou, publicata in 1940.

A fost referent pentru filozofie in cadrul Institutului Romano-German din Berlin (1941-1944). Concomitent, a editat, impreuna cu C. Floru si M. Vulcanescu, patru din cursurile universitare ale lui Nae Ionescu si anuarul Isvoare de filosofie (1942-1943). A avut domiciliu fortat la Campulung-Muscel (1949-1958) si a fost detinut politic (1958-1964). A lucrat ca cercetator la Centrul de logica al Academiei Romane (1965-1975). Ultimii 12 ani i-a petrecut la Paltinis, fiind inmormantat la schitul din apropiere.

Carti originale, enumerate in ordinea aparitiei primei editii: Mathesis sau bucuriile simple (1934), Concepte deschise in istoria filozofiei la Descartes, Leibniz si Kant (1936), De caelo. Incercare in jurul cunoasterii si individului (1937), Viata si filozofia lui René Descartes (1937), Schita pentru istoria lui Cum e cu putinta ceva nou (1940), Doua introduceri si o trecere spre idealism (cu traducerea primei Introduceri kantiene a Criticii judecarii) (1943), Jurnal filozofic (1944), Pagini despre sufletul romanesc (1944), „Fenomenologia spiritului“ de G.W.F. Hegel istorisita de Constantin Noica (1962), Douazeci si sapte trepte ale realului (1969), Platon: Lysis (cu un eseu despre intelesul grec al dragostei de oameni si lucruri) (1969), Rostirea filozofica romaneasca (1970), Creatie si frumos in rostirea romaneasca (1973), Eminescu sau Ganduri despre omul deplin al culturii romanesti (1975), Despartirea de Goethe (1976), Sentimentul romanesc al fiintei (1978), Spiritul romanesc in cumpatul vremii. Sase maladii ale spiritului contemporan (1978), Povestiri despre om (dupa o carte a lui Hegel: „Fenomenologia spiritului“) (1980), Devenirea intru fiinta. Vol. I: Incercare asupra filozofiei traditionale; Vol. II: Tratat de ontologie (1981), Trei introduceri la devenirea intru fiinta (1984), Scrisori despre logica lui Hermes (1986), De dignitate Europae (lb. germ.) (1988), Rugati­va pentru fratele Alexandru (1990).