Episcopul Vasile Aftenie

In luna octombrie 1948 marturisea unui prieten din copilarie: “Vin vremuri grele pentru Biserica noastra... In curand voi fi arestat, dar nu imi voi intina sufletul cu pacatul tradarii, chiar daca imi vor oferi lumea toata.“ I s-a propus de mai multe ori sa treaca la Ortodoxie, mizandu-se pe atasamentul sau fata de traditia bizantina, pe relatiile bune cu clerul ortodox, pe tinuta care inclina spre ortodoxism, cu stihar colorat, cum remarca un credincios. I-a dezamagit pe cei care il ademenisera, alegand calea martiriului! A fost torturat zilnic, mutilat, maltratat, zdrobit, schilodit, i s-au smuls bratele. Ca urmare a celor suferite, paralizeaza la 25 martie 1950, fiind transferat la spitalul inchisorii Vacaresti, unde jertfa se incheie pe 10 mai, acelasi an. A fost inhumat in mare taina, in cimitirul Bellu catolic, serviciul religios fiind efectuat de preotul I. Baltheiser. Pe cruce, s-a permis scrierea initialelor V. A. si anul mortii, 1950. Credinciosii, in numar mare, au vizitat locul unde a fost inhumat; a devenit primul mormant ajutator din cimitir.