Fara mituri

Stefan J. Fay (1919-2009) are darul prieteniei critice, cum numeste Constantin Noica stiinta lui de a face sa rodeasca orice gest de cultura. Epistolarul, adica schimbul de scrisori dintre Stefan J. Fay si Marcel Moreau, este una dintre dovezi.

Autor al extraordinarului roman pe tema transilvana Moartea baroanei, Stefan Fay a mai scris Cronologia lui Kemeny. Caietele unui roman care nu s-a scris, dar si Memoriile lui Ioan Kemeny, aparute gratie staruintei sale, ori carticelele dense despre istoria Transilvaniei ori despre Rascoala de la 1907, aceasta din urma tesuta mai apoi romanesc.

El si sotia sa Voica s-au cunoscut in casa lui Octavian Taslauanu, prieten al parintilor lui "inca de pe vremea bataliei pentru Transilvania", sotia acestuia, nascuta Sturza, fiind matusa Voicai. Se reintalnesc in casa Lizetei Odobescu si a lui Eugen Goga, fratele poetului, "iarasi prieteni cu parintii mei, din aceeasi vreme a bataliilor parlamentare, in care tata daduse votul pentru alipirea Transilvaniei..."

Mai tarziu, prin Voica, ajunge "in intimitatea lui George Enescu si a sotiei sale, Maruca Rosetti-Cantacuzino." Marcel Moreau ii descrie, uimit sa le descopere gratia: "Isi amintesc totul si stiu restul. Septuagenari parca din nebagare de seama, colinda trecutul, prezentul si viitorul fara a parea sa faca vreo diferenta intre categoriile temporale ...totul tine de un odinioara imediat, aproape palpabil".

Prima sa limba a fost japoneza...Tatal, intors de la Tokio, moare la Bruxelles, unde era prim secretar al Legatiei Romane. Tanarul Stefan Fay face ucenicie in atelierul sculptorului Ion Jalea, alt prieten al parintilor sai. Studiaza la Bucuresti sculptura, apoi pictura. Incepe sa scrie. Ajunge secretar al Enciclopediei Romane, volumele II si III.

Intalnirea cu cateva somitati ale intelighentiei noastre, unele dintre ele vechi prieteni ai tatalui sau, il marcheaza. Printre ei, Mircea Vulcanescu, coleg si prieten cu Eugen Ionescu, Constantin Noica, Emil Cioran, Mircea Eliade...Ni se propune aici o marturie a unei vieti deloc usoare, dar, fara indoiala, pline si implinite. Tot ce scrie Stefan J. Fay este confesiune, document si, in sensul cel mai inalt al cuvantului, manifest.