Fostele detinute politic si securitatea. Studiu de caz

Coroborand dosarele de Securitate cu povestile de viata, putem trage concluzia ca represiunea a fost un experiment social in sine, un episod al ingineriei sociale comuniste, menite sa creeze „omul nou”. Tinerii si batranii, femeile, copiii si barbatii aruncati in inchisorile presarate pe tot cuprinsul Romaniei trebuiau invatati o lectie, trebuiau calcati in picioare si astfel de-personalizati, trebuiau striviti si anihilati ca indivizi posesori de agency.

Cei alesi intru represiune, uneori aleatoriu, trebuiau sa fie un exemplu pentru cei ramasi, pentru cei ca ei, dar care traiau intr-o inchisoare mai mare: Romania comunista. Tuturor trebuia sa le fie inoculata frica si trebuiau facuti sa isi traiasca viata in genunchi, cum ar fi spus Aurora Dumitrescu. Trebuiau umiliti, striviti si incorsetati. Si nu doar in inchisoare prin tortura si conditii precare, ci si silindu-i la colaborare.

Represiunea era menita sa distruga tesutul social caci comunismul considera individul ca suma relatiilor sale sociale si nu ca persoana dotata cu individualitate proprie, capacitate de reflectie si actiune. Securitatea avea menirea sa puna in aplicare acest proiect social, prin urmare se infiltra oriunde era posibil, distrugea vechile relatii interumane prin neincrederea si teama semanata in jur de prezenta agentilor sai, fie ofiteri, fie informatori.

Katherine Verdery explica inclinatia Securitatii de a recruta informatori nu din dorinta de a afla adevarul, ci ca parte a planului de manipulare a relatiilor sociale in moduri foarte precise, precum si folosirea acestora „pentru a schimba forma si caracterul relatiilor sociale ale „obiectivului”, creand astfel noi retele sociale manipulate in anumite scopuri”. Prin urmare, Securitatea nu cauta doar sa inspire teama si sa detina controlul, ci sa reinventeze societatea, fiind unul dintre instrumentele schimbarii pe langa educatie, cultura, etc., un instrument agresiv si brutal.