Ghinga

Dan Coman are cea mai densa imaginatie din toata poezia tinara, obsesiile lui se corporalizeaza violent, himerele capata statut de persoane, ba chiar de idoli cu cult in regula, iar starile se transforma pe loc in vedenii; se-ntelege ca la o asemenea febrilitate a materializarii imaginative si nimica misca; si inca spontan. Biografia himerei se transforma in monografia angoasei, iar angoasa e traita ca o idila entropica de cusca; sau de bolgie. Caci acesta e izomorfismul apartamentului damnat din care isi relateaza, ca pe evenimente (cu scala epica, asadar) extatice si funebre deopotriva, Dan Coman starile: labirint, iatac, mormint, toate laolalta si deodata, intr-un fel de reverie de cadavru inca viu; o reverie descompusa in secvente si editata ca un jurnal de halucinatie, dar atit de acut incit da impresia unui reportaj din interiorul comei. Al. Cistelecan