Gorgias (sau despre retorica)

Pledoaria lui Socrate din finalul disputei cu sofistii Gorgias, Polus, Callicle si Cherefon, pentru desavarsirea omului si pentru promovarea binelui in treburile statului, explica de ce invatatul de o rara puritate morala, care era Teofil Simenschy, a ales si a tradus, in 1920, dintre toate dialogurile lui Platon tocmai Gorgias (sau despre retorica): „Singura afirmatia aceasta ramane neclintita - rosteste Socrate -, anume ca trebuie sa ne ferim mai mult de-a comite o fapta rea, decat de a o suferi, si ca cea mai inalta datorie a cuiva este ca sa-si dea silinta nu ca sa para bun, ci ca sa si fie, atat in particular, cat si in public; iar daca cineva devine rau in vreo privinta, trebuie sa fie pedepsit; si aceasta-i al doilea bine dupa acela de a fi drept; ca sa devii drept si sa fii indreptat prin pedeapsa; iar orice lingusire, atat fata de sine cat si fata de ceilalti, fie putini, fie multi, trebuie evitata, iar oratoria, trebuie intrebuintata totdeauna in vederea binelui si a oricarei fapte bune.“