Gradinile luminii (Top 10+)

Folosim adesea termenul „maniheism”, dar oare cat stim despre cel de la care provine? Dedicat istoriei lui Mani, romanul Gradinile luminii evoca parcursul unui personaj uitat, care a fost pictor, medic si filozof in Mesopotamia sasanizilor si care a oferit, in secolul al III-lea d.H., o viziune profund umanista si indrazneata asupra lumii.

Credinta propovaduita de acest ganditor fascinant incearca sa le inglobeze pe toate celelalte, proclamand existenta unui Dumnezeu unic, in numele caruia Mani pledeaza pentru dreptatea universala, abolirea castelor si, mai presus de orice, toleranta. Numit de chinezi „Buddha al Luminii”, iar de egipteni „apostolul lui Iisus”, Mani a fost urmat de numerosi adepti, dar si prigonit pe masura si a avut parte de un sfarsit de martir.

Sa nu uitam ca de la maniheisti se reclama, o mie de ani mai tarziu, catarii, albigensii, bogomilii, vazuti ca sectari si prigoniti cu inversunare si mai ales cu ura, o ura religioasa care si astazi, sub alte intruchipari, face atatea victime…

Amin Maalouf (n. 1949, Beirut) este unul dintre cei mai apreciati scriitori francezi contemporani. Crestin melchit dupa mama, protestant dupa tata, vorbind curent araba, franceza si engleza, a crescut intr-un mediu cultivat, unde scrisul reprezenta, sub diverse forme, o preocupare de familie. Istoric prin formatie, interesat de politica, s-a afirmat ca ziarist la cotidianul libanez An-Nahar in anii ’70. In 1976 a parasit Beirutul, stabilindu-se la Paris, unde a devenit redactor-sef al ziarului Jeune Afrique. In calitate de ziarist, a calatorit mult, participand la numeroase evenimente importante: asediul Saigonului, revolutia din Etiopia, razboaiele israeliano-arabe, razboiul civil din Iran.

A debutat ca scriitor in 1983, cu eseul istoric Cruciadele vazute de arabi. I-au urmat curand romanele Leon Africanul (1986), Samarkand (1988), pentru care i s-a decernat Prix des Maisons de la Presse, Gradinile luminii (1991), Primul secol dupa Béatrice (1992), Stanca lui Tanios (1993), distins in acelasi an cu prestigiosul Prix Goncourt, Scarile Levantului (1996), Periplul lui Baldassare (2000), pentru care i-a fost acordat Premiul Jacques Audiberti d’Antibes, si Dezorientatii (2012). A publicat, de asemenea, mai multe volume de eseuri, printre care Identitati ucigase (1998) si Naufragiul civilizatiilor (2019). In 2011 a devenit membru al Academiei Franceze.

La Editura Polirom au aparut, unele in mai multe editii, volumele: Periplul lui Baldassare, Stanca lui Tanios, Primul secol dupa Béatrice, Gradinile luminii, Leon Africanul, Scarile Levantului, Samarkand, Naufragiul civilizatiilor si Identitati ucigase.