Grivei si Smantanica

„Amu, cica a fost odata un catel. Ziulica intreaga umbla brambura, ba prin curte, ba prin gradina. Ba alerga dupa coada sa, ba pandea ouale din cotet, ba cata de nu a uitat cineva un os in hambar.

Uite ca, intr-o zi, catelul nostru, pe care il chema, de fapt, Grivei, intra in hambar latrand nevoie mare la o vrabie. Si cum latra el asa, ham, ham, ham, auzi deodata ecoul, care repeta dupa el ham, ham, ham. Mare i-a fost mirarea lui Grivei, caci de cate ori fusese in hambar nu mai auzise niciodata ecoul. Mai latra o data ham, ham, mai asculta o data ecoul. Iar apoi o rupse repede in curte, sa-i dea vestea si prietenei sale, pisicuta Smantanica.

– Avem ecou, striga Grivei cand ajunse la Smantanica.

– Unde avem ecou? intreba alene Smantanica.

– In hambar, zise Grivei gafaind.

– In hambar nu poate fi ecou, spuse Smantanica maraind. (…)”