Indrumator biblico-liturgic. Perioadele Penticostar-Octoih-Triod

"Scopul pentru care a fost gandit acest Indrumator era de a stimula citirea Sfintei Scripturi, asa cum este ea impartita in Liturghia Euharistica a bisericilor bizantine Ortodoxa si Greco-catolica, specifice spatiului romanesc din Transilvania si Banat. In primul rand, a vrut sa implineasca o lucrare irenica, de pacificare, care sa depaseasca animozitatile emotionale (uneori chiar viscerale) si politic alimentate si promovate dintre cele doua Biserici romanesti. Lucrarea diavolului care este intotdeauna dezunirea nu poate fi contracarata decat prin citirea, studierea si mai ales meditarea Sfintelor Scripturi, baza credintei pentru TOATE Bisericile crestine, indiferent de incadrarea si organizarea lor confesionala. Exemplul ni-l da chiar Domnul Isus, cand, ispitit de diavol prin cuvintele Scripturii interpretate, ii raspunde acestuia tot prin cuvintele Scripturii intelese in lumina Duhului Sfant, autorul lor. Pentru intelegerea si/sau interpretarea textului sacru, vom reveni altadata si mai pe larg.

Acesta era proiectul. Dar unde Dumnezeu propune un plan de ansamblu, diavolul vine sa-l distruga prin detalii. Asa a fost cazul si aici. Unii au parcurs pe nerasuflate textul comentariilor, fara a avea rabdarea sa-l citeasca zi de zi, ca o meditatie la textul biblic indicat in titlu. Altii, mai rabdatori si nu posedati de demonul curiozitatii, au citit meditatia zi de zi, dar se considerau experti in cititul textului biblic pe care il stiau pe dinafara (!?) dupa atata citit si deci l-au putut „salta”. Si mai sunt si alte variante, care au depasit cu mult orice imaginatie. Eu am propus o schema, un joc care devine eficient si interesant doar daca ii respecti regulile. Nici in continuare nu cred sa pot realiza o „metoda” care sa „fenteze” hiper-bogata imaginatie a destinatarilor in a eluda regulile si a „juca” propriul joc. Toate acestea le-am aflat intamplator sau prin dialog direct. Va invit, deci, sa cititi textul biblic (ma amagesc eu din nou!)." (Ieromonah dr. Camil Sever Peteu)

"Aceste mici texte exegetice, in care eruditia teologica e transfigurata intr-un discurs limpede, concis si firesc, nu reprezinta decat unul dintre nivelele multiple de profunzime ale antropologiei pauline, profund cristocentrice, construite de Parintele Camil. Din acest motiv, ele ar trebui citite impreuna cu predicile magistrale rostite de domnia-sa in parohiile unde a slujit ca preot (la Sighisoara si Cluj) si la Radio Vatican, in perioada studiilor teologice romane si alaturi de celelalte texte referentiale, ramase pana acum captive in coloane sonore, inregistrate sau nu, si in manuscrisele caietelor de insemnari si a jurnalului de idei. Aceasta lectura multipla e cu atat mai necesara cu cat oralitatea Par. Camil a fost una de exceptie, plina de har, spontaneitate, umor si adancime. Publicarea, in viitor, a predicilor sale ar trebui sa capteze, pe cat se poate, viata cuvantului, mai mult decat gramatica lui.

Profilul intelectual al Parintelui Camil Peteu este unul de factura enciclopedica (in buna traditie a carturarilor Scolii Ardelene), marcat de un spirit critic ascutit si o vocatie adanca pentru interdisciplinaritate (teologie, medicina, matematica, fizica, filosofie, literatura), fara formalismele epidermice ale modernitatii tarzii, avand o textura organica ampla. Spirit profund pascalian, Parintele Camil ramane o figura singulara, emblematica a Bisericii Romanesti, catolice in extensiune si ortodoxe in credinta – cum obisnuia el sa defineasca paradigma greco-catolica la care visa. Ecumenismul sau a fost unul cu structuri de adancime, infipte in solul scripturistic si in cel patristic, un ecumenism viu al Bisericii lui Cristos aflate in suferinta, care ii aducea laolalta pe Padre Pio si pe Parintele Arsenie Boca, doi sfinti incomozi nu numai pentru structurile politice ale puterii seculare, ci si pentru unii ierarhi incercati de ispita puterii si alergici la spiritul critic. De aici si optiunea noastra pentru ilustratiile de coperta, bazate pe pictura realizata de Par. Arsenie Boca la biserica Sf. Nicolae din Draganescu (Giurgiu), pictura vizionara la care Par. Camil tinea in mod deosebit. Ceea ce il apropie pe Camil Pavel Peteu de cei doi mari monahi amintiti este nu numai verticalitatea morala si inapetenta pentru compromisuri (verificate in cazul Par. Camil in perioada comunista, cand a fost monitorizat si hartuit de Securitate, si in perioada tulbure a postcomunismului romanesc), ci si predicatia si pledoaria pentru un crestinism asumat existential, in structurile sale de profunzime.

Aici se cuvine sa marturisim inca o dimensiune a Par. Camil, cea de parinte spiritual si preot duhovnic, o personalitate complexa, in care preotul, psihologul si medicul psihiatru coabitau intr-o maniera creatoare si plina de spontaneitate. In acest sens, spovedania la Par. Camil avea darul de a elimina ideile secundare („pacatelele”, cum le numea el) si de a centra confesiunea pe ideile forta si, in ultima instanta, pe ideea centrala: relatia cotidiana cu Dumnezeu, construita prin rugaciune. In cursul confesiunii, Par. Camil avea un fel unic, extrem de discret si de fin, de a activa alternativ preotul si medicul, venind in intampinarea orizontului de asteptare al credinciosului. Spovedania trezea constiinta adormita si scotea la lumina sensul ocultat al pacatului, smulgandu-te din automatism si blazare si devenea un moment de referinta, dincolo de care nu mai puteai ramane acelasi.

Par. Camil era dusmanul manierismului, atat in pastoratie (in comunitatile de credinciosi pe care le-a crescut de-a lungul anilor), cat si in predicatie (predicile lui inconfundabile erau opusul total al limbii de lemn omiletice). Comentariile lui la textele biblice zilnice, citite in cursul anului liturgic, isi au punctul de plecare in seminarele de studiu biblic de joi dupa-amiaza, destinate ucenicilor lui laici. Ele apartin unui gen teologico-literar particular, situat la rascrucea dintre exegeza biblica academica si discursul omiletic, cu deschidere inspre oralitatea cuvantului viu. Mai mult, ele sunt marturia unei vocatii culturale autentice si a unei puteri de selectie si sinteza rara, in care razbat cu limpezime ideile principale, fara a se lasa impotmolite in noianul ideilor secundare.

Indrumatorul biblico-liturgic inaugureaza seria cartilor unui preot-carturar de exceptie, care a fost el insusi marturia vie a simbiozei organice dintre credinta si spiritul critic. In fond, nu e vorba decat despre o singura carte, imposibil de sfarsit vreodata, marturisind iubirea lui Cristos si iubirea de Cristos." (Editorii)