Jertfa de lauda

Studiu despre originea tipologica a anaforelor si a epiclezei

Jertfa de lauda presupune un context particular avand si o semnificatie teologica aparte. Izbavirea pe care o opereaza Dumnezeu, care poate fi legata de un pericol de moarte, o boala grava sau o intamplare care pune in primejdie viata unei persoane, devine un moment oportun pentru a celebra aceasta izbavire divina printr-o jertfa de lauda, ca o re-instituire a propriei vieti. Astfel omul salvat il marturiseste pe Dumnezeu ca izbavitor al sau printr-un banchet de marturisire (tôda) sacrificial si de aducere de multumire sau lauda. Acesta sacrifica un animal si, in banchetul sacrificial, celebreaza cu invitatii sai renasterea propriei fiinte. In acest context, anamneza (aducerea aminte), care are forma unui cantec de lauda si care reconduce in trecut, in timpul de nevoie si izbavire, poate asuma o importanta aparte datorita faptului ca se rosteste cantecul de cerere, care a fost pronuntat in timp de nevoie, si care se termina cu juramantul de a celebra o jertfa de lauda, care acum este implinit. In Psaltire intalnim asa numitele cantece individuale de lauda care contin in parte citate din cantece de cerere, sau un cantec de lauda care urmeaza unui cantec de cerere, aratand astfel contextul lor vital cultual comun, in cadrul banchetului jertfei de lauda. In cadrul acestei jertfe, nu este vorba doar de o stare generala de izbavire, asa cum se intampla in cazul unei jertfe normale conviviale, ci de originea izbavirii de la o nenorocire concreta. Elementele de cult – cuvant, banchet, lauda si jertfa - constituie o unitate. In acest context, jertfa este inteleasa ca o onoare adusa izbavitorului. Inceputul unei noi vieti, al aceluia care a fost salvat, este un dar de la Dumnezeu. Dupa cum am mai afirmat, painea si vinul aveau o semnificatie speciala in acest tip de bachet: painea devine o parte din jertfa iar potirul de vin (ridicarea potirului) are o semnificatie constitutiva in evenimentul proclamarii.