Lamentabilul amurg al zeilor

Mintea umana are oroare de vid. Spatiul liber, necunoscutul, inexplicabilul, necuprinsul in cuvinte, limbaj, simboluri si reprezentari mentale asupra realitatii palpabile, se "umple" cu aproximari, analogii, zeitati sau emotii ori, pur si simplu, cu ceea ce ne este familiar. Realul inseamna nu numai o infinita diversitate, ci si o infinita combinatie de posibilitati.

Cuvintele nu pot reda toata aceasta diversitate si toate aceste posibilitati, ci numai semnificatiile atribuite cuvintelor de oameni ca noi, iar lumea pe care cuvintele o semnifica este, pentru oameni ca noi, toata lumea, intreaga realitate. Golul ramas trebuie "umplut" cumva. Motivatia, sensul, pot umple acest gol - daca avem convingerea ca traim cu un sens, golul cognitiv este irelevant. Divinitati ale lacunelor sau entitati imaginative ale intunericului pot umple acest gol.

Cand ceva este inexplicabil, lasam explicatia pe seama divinitatii sau a designului originar inteligent. Cand ceva dramatic sau nedrept ne covarseste existenta si nu ii intelegem logica, sunt de vina demonii sau zeii.