Lumea Credintei Nr. 8 (109), august 2012

Editorial – Ma scuzati: sunt om.

"Am scris in Editorialul trecut despre martiriul unui tanar arab trecut la religia dragostei, la crestinism. Drept razbunare, a fost ucis de musulmani in chinuri grozave, prin taierea capului cu un cutit de bucatarie. Nu i-am aflat, deocamdata, numele. Sunt sigur insa ca ar putea fi cea mai scurta procedura de canonizare din istoria Bisericii… Cam in aceeasi perioada, in Romania crestina, un preot din Focsani – Tudor Marin – a fost injunghiat ziua in amiaza mare in biserica unde slujea, chiar in fata altarului. A altarului de jertfa nesangeroasa, asa dupa cum ne-a invatat Mantuitorul. Preotul e clar ca nu gresise cu nimic, cu exceptia faptului ca purta blajin haina neagra si usor recognoscibila a sacrificiului, a ascezei, a duhovniciei, a iubirii pentru aproapele. Asadar, tanarul acela a vrut pesemne sa ucida un semn, un simbol – intrupat insa de un om viu.

Morti violente, ucideri nejustificate, lame de cutite care iau vieti. O legatura este intre ei: Mielul. Jertfa suprema, neintrerupta, sacrificiul etern, crima nemotivata, blandetea care supravietuieste urii.

Un alt sacrificat – impreuna cu familia sa! – este cel pe care-l cinstim pe 16 august: Constantin Voda Brancoveanu. La fel, barda gadelui s-a implantat nemotivat in trupul lui, si al fiilor lui, si al cumnatului lui. Securea necredintei a lovit crunt, bestial. Dar Mielul, Mielul veghea. El stia bine ce va urma. Stia cum si cat doare, stia cum creste in intreaga faptura frisonul inconfundabil al mortii, stia ca sufletul e cuprins de o tristete adanca. Tristete pentru calai, pentru omenire, pentru viitorime. Dar mai stia Mielul ca forta sacrificiului acestuia e mare, e uriasa. Stia Mielul ca brusc si calaii se pot teme in fata blandetii. Pot sovai. Se pot intoarce. Iar daca nu ei, atunci macar cei de pe margine, care aud, vad sau citesc despre asta.

Totdeauna ne putem intoarce. Totdeauna putem arunca peste umar cutitul rautatii, al urii, al minciunii. Dar ce greu ne este! Ce greu e sa accepti inacceptabilul, ce usor (si placut) e sa te lasi purtat de bestie! Ce greu e sa fii martir, ce la indemana e sa fii om! Cu toate scuzele de rigoare…" (Razvan Bucuroiu)