Minciuni in flux liber. Proza

"Duhovnicul a facut ochii mari si a oftat.

— In viata mea n-am mai pomenit o fata tanara care sa povesteasca atatea blestematii! Doamne, iarta-ma!
— Daaar... eu... nu, a spus adolescenta, cu ochii inlacrimati.
— Vrei sa spui ca m-ai pacalit cu buna stiinta? Sunt minciuni? Nu e bine sa minti, nu e bine, stii asta, nu???
— Doamne, iarta-ma!
— Asculta fetita, ar trebui sa iesi in natura, la un pescuit, sa faci un rebus, ceva, sa te apuci de un sport, sa mai inveti...
— Daaar, parinte nu e ceea ce pare, a spus ea. Sunt minciunile mele, da’ nu-s minciuni. Nici nu stiu ce sa mai spun. Mai bine povestesc.
— Lumineaza-ma!
— Aaa… intr-o dimineata, mama, draga de ea, m-a chemat in camera ei, cu glas soptit. Cand m am apropiat am vazut pe chipul ei ca de ceara, o pecete vinetie. Ea tremura, iar buzele ei bolboroseau in mai multe limbi.
Am mangaiat-o usor, i-am dat sa bea apa si supa, atunci s-a mai intremat, s-a intins spre mine, s-a aplecat, mi-a sarutat mainile si adunandu-si fortele, a spus ca nu poate merge la Iisus, nespovedita... Degraba am acceptat tot ce mi-a cerut dansa, asa ca mi-a spus mie toate pacatele si s-a despovarat. Prin urmare...
– Prin urmare... vrei sa spui ca sunt pacatele mamei tale?
– Asa este, parinte.
– Aaa, bine, bine, fetita, atunci m-am mai linistit, a spus duhovnicul zambind.
Ei bine, fiecare cu minciunile lui: tu cu ale tale, el cu ale lui, voi cu ale voastre, fetita cu minciunile ei, iar eu, cu ale mele Minciuni in Flux Liber."