Mintea distrata. Creiere vechi intr-o lume puternic tehnologizata

Mintea distrata exploreaza, din perspectiva psihologiei si neurostiintelor, modul in care ne confruntam zilnic cu fascinanta, dar extrem de acaparatoare lume a inaltei tehnologii in care traim in prezent. Cartea ofera atat o baza stiintifica, dar si ilustrari practice ale unor oameni care se confrunta si se acomodeaza cu propriile lor minti distrate, autorii impartasindu-ne o perspectiva unica asupra felului in care lumea noastra, din ce in ce mai saturata de informatii (plina de ferestre pop-up, telefoane inteligente, mesaje, chat, e-mailuri, retele de socializare si jocuri video), a integrat asteptarile ca o persoana sa fie accesibila douazeci si patru din douazeci si patru de ore si sa raspunda instantaneu, ceea ce pune o presiune excesiva asupra creierelor noastre. Dar cum identificam semnalul relevant pe fondul intregului bruiaj? Mintea distrata ne propune sa aflam cum si de ce ne este greu sa jonglam cu intreruperile si cu distragerea atentiei, incercand in acelasi timp sa ofere strategii practice pentru a ne schimba comportamentul si a ne imbunatati functiile creierului, diminuand interferentele si indeplinindu-ne mai bine scopurile.

Adam Gazzaley este profesor de neurologie, fiziologie si psihiatrie la University of California si conduce centrul de cercetare in neurostiinte Neuroscape. A scris numeroase articole despre impactul tehnologiei asupra performantelor umane. Pentru Mintea distrata, a primit, impreuna cu Larry D. Rosen, premiul PROSE pentru biomedicina si neurostiinte.

Larry D. Rosen este profesor de psihologia educatiei si a condus departamentul de psihologie de la California State University. A scris numeroase articole si carti si a coordonat cercetari legate de impactul tehnologiei asupra functionarii cerebrale.

E prea tarziu sa ne retragem pur si simplu, revenind la vremuri mai linistite. Slujbele noastre depind de conectivitate. Ciclurile noastre de placere ce nu sunt putin lucru sunt din ce in ce mai legate de aceasta. Informatia curge din ce in ce mai mult zi de zi si exista numeroase motive, deloc prostesti, pentru care se intampla acest lucru. Intrebarea care apare acum este cum sa ne adaptam cu succes la aceste provocari. Si trebuie musai sa ne adaptam. Spre deosebire de veverita care stie instinctiv si din reflex cand trebuie sa stea locului si sa continue sa manance alunele la indemana si cand trebuie sa se mute pe o alta parcela unde are acces la alune, noi trebuie sa invatam sa luam decizii constiente legate de cand e mai bine sa fim atenti la ceea ce facem si sa ignoram toate acele alerte atentionale multisenzoriale.