Miracolul constientizarii. Introducere in practica meditatiei

Disciplina esentiala

          Ieri Allen a venit in vizita cu fiul sau Joey. Joey a crescut atat de repede! Are deja sapte ani si vorbeste fluent in franceza si in engleza. Foloseste chiar putine expresii argotice pe care le-a prins de pe strada. Cresterea copiilor aici este foarte diferita de felul in care noi ne crestem copiii acasa. Aici parintii cred ca „libertatea este necesara pentru dezvoltarea unui copil”. In timpul celor doua ore in care Allen si eu discutam, Allen a trebuit sa stea cu ochii pe Joey. Acesta se juca, sporovaia si ne intrerupea, facand imposibila o conversatie adevarata. Eu i-am dat mai multe carti ilustrate pentru copii, dar s-a uitat putin la ele si le-a aruncat deoparte, intrerupandu-ne din nou discutia. Joey avea permanent nevoie de atentia celor mari.

          Mai tarziu, Joey si-a pus haina si a iesit afara sa se joace cu un copil din vecini. L-am intrebat pe Allen: „Ti se pare usoara viata de familie?” Allen nu mi-a raspuns direct. Mi-a spus ca, in ultimele cateva saptamani, de cand se nascuse Ana, el era capabil sa doarma oricat de mult. In timpul noptii, Sue il trezeste – fiindca este si ea obosita - si ii cere sa vada daca Ana respira normal. „Ma scol si ma uit la copil, iar apoi ma intorc si adorm din nou. Uneori ritualul se petrece de doua sau trei ori pe noapte”.

          „E mai usoara viata de familie decat cea de burlac?”, l-am intrebat eu. Allen nu mi-a raspuns direct. Dar am inteles. I-am pus o alta intrebare: „Multi spun ca, daca ai o familie, te simti mai putin singur si esti mai in siguranta. Este adevarat?” Allen a dat din cap aprobator si a mormait ceva cu voce joasa. Dar eu am inteles.

          Apoi Allen a spus: „Am descoperit o cale de a avea mai mult timp. In trecut, obisnuiam sa consider ca timpul meu era impartit in mai multe parti. O parte o rezervam pentru Joey, alta parte era pentru Sue, alta parte insemna ajutorul pentru cresterea Anei si alta pentru treburile casei. Timpul care mai ramanea socoteam ca este al meu. Puteam sa citesc, sa scriu, sa fac cercetari, sa merg la plimbare”.

          „Dar acum, incerc sa nu imi mai impart timpul. Consider ca timpul petrecut cu Joey si cu Sue este tot timpul meu. Cand il ajut pe Joey sa-si faca temele, incerc sa gasesc cai de a vedea timpul lui ca fiind propriul meu timp. Parcurgem lectia impreuna, ii impartasesc prezenta si caut sa fiu interesat de ceea ce facem in acel timp. Timpul rezervat lui devine timpul meu. Acelasi lucru se intampla in cazul lui Sue. Cel mai remarcabil lucru este ca acum am un timp nelimitat pentru mine insumi!”

          Allen zambea in timp ce vorbea. Eram surprins. Stiam ca Allen nu invatase asta din lectura vreunei carti. Era ceva ce descoperise el insusi in viata lui de zi cu zi.

Spalatul vaselor de dragul spalarii vasele

          Cu treizeci de ani in urma, cand era inca un novice la Pagoda Tu Hieu, imi era greu sa consider ca spalatul vaselor era o sarcina placuta. In timpul sezonului ploios, cand toti calugarii se intorceau la manastire, doi novici gateau si spalau vasele pentru mai mult de o suta de calugari, uneori. Nu exista sapun sau detergent. Aveam doar cenusa, tarate de orez si de cocos si asta era totul. Curatarea unei gramezi de farfurii era o sarcina dificila, mai ales iarna, cand apa era aproape inghetata. Atunci trebuia sa incalzim un vas mare cu apa inainte de a ne apuca sa spalam toate vasele. In zilele noastre, avem bucatarii echipate cu detergent lichid, bureti speciali pentru spalat si chiar apa calda curenta, ceea ce face ca lucrurile sa fie mult mai usoare si mai placute. Acum este mai usor sa te bucuri de spalatul vaselor. Oricine le poate spala repede, dupa care se poate aseza sa savureze o ceasca de cafea. Pot sa ma gandesc la o masina de spalat rufe, desi eu imi spal lucrurile mele manual, dar o masina de spalat vase ar fi putin cam prea mult!

          In timp ce spalam vasele, ar trebui sa doar sa spalam vasele, ceea ce inseamna ca ar trebui sa constientizam deplin faptul ca spalam vasele. La prima vedere, ar putea sa para ceva prostesc. De ce sa dai atat de multa importanta unui lucru marunt? Dar aici este esenta. Faptul ca stau si spal acele farfurii si vase este o realitate minunata. Sunt pe deplin eu insumi, urmarindu-mi respiratia, constient de prezenta mea, de gandurile si actiunile mele. Nu mai pot sa fiu aruncat la intamplare ca o sticla dusa de valuri de colo acolo.

Ceasca din maini

          In Statele Unite, am un prieten apropiat care se numeste Jim Forest. Cand l-am intalnit prima data, cu opt ani in urma, el lucra la Fratia Catolica pentru Pace. Iarna trecuta, Jim a venit in vizita. De obicei, eu spal vasele dupa terminarea mesei de seara. Intr-o seara, Jim m-a intrebat daca putea sa spele el vasele. Eu i-am spus: „Te rog, insa daca speli vasele, trebuie sa stiu cum sa le speli”. Exista doua moduri de a spala vasele. Primul este sa speli vasele pentru a avea farfurii si vase curate si al doilea este sa speli vasele pentru placerea de a spala vasele”. Jim a fost incantat si a spus: „Eu aleg al doilea mod – sa spal vasele pentru placerea de a spala vasele”. Din acel moment, Jim stia cum sa spele vasele. I-am transferat lui „responsabilitatea” pentru intreaga saptamana.

          Daca in timp ce spalam vasele, ne gandim doar la ceasca de ceai care ne asteapta, grabindu-ne sa terminam vasele ca si cum ar fi ceva plictisitor, atunci nu „spalam vasele pentru placerea de a spala vasele”. Ba mai mult, nu suntem vii in timp ce spalam vasele. De fapt, suntem complet incapabili sa intelegem miracolul vietii in timp ce stam in fata chiuvetei pline cu vase. Daca nu putem spala vasele, sunt sanse sa nu putem nici sa ne bem ceaiul. In timp ce bem ceasca de ceai, vom fi cu gandul la alte lucruri, abia constientizand ceasca pe care o tinem in maini. Astfel suntem „sorbiti„ de viitor si nu mai suntem capabili sa traim cu adevarat o clipa din viata noastra.

Sa mancam o mandarina

          Imi amintesc ca, in urma cu mai multi ani, cand Jim si cu mine calatoream pentru prima data impreuna in Statele Unite, ne-am asezat sub un copac si am impartit o mandarina. El a inceput sa vorbeasca despre ce urma sa facem in viitor. De cate ori ne gandeam la un proiect ce parea atractiv sau inspirator, Jim se cufunda atat de mult in el, incat uita pur si simplu ce facea in acel moment. A bagat o bucata de mandarina in gura si, inainte de a incepe sa o mestece, avea pregatita o alta felie pe care sa o introduca in gura. Aproape ca nu constientiza ca mananca o mandarina. I-am spus: „Trebuie sa mananci bucata de mandarina pe care o ai deja in gura”. Jim a fost surprins sa constientizeze ceea ce facea.

          Era ca si cum nu ar fi mancat deloc mandarina. Daca manca ceva, „manca” planurile sale de viitor.

          O mandarina are felii. Daca putem manca doar o felie, putem probabil sa mancam intreaga mandarina. Dar daca nu putem manca o singura felie, nu putem manca mandarina. Jim a inteles. A lasat incet mainile in jos si apoi si-a focalizat atentia asupra feliei pe care o avea deja in gura. A mestecat-o complet inainte de a lua o alta felie.

          Mai tarziu, cand Jim a fost intemnitat pentru activitati impotriva razboiului, eu eram ingrijorat de modul in care va suporta detentia si i-am trimis o scrisoare foarte scurta: „Iti mai amintesti mandarina pe care am impartit-o cand eram impreuna? Detentia ta este ca o mandarina. Mananc-o si fii una cu ea. Maine nu va mai fi”.

Disciplina esentiala

          Cu mai mult de treizeci de ani in urma, cand am intrat pentru prima data in manastire, calugarii mi-au dat o carticica intitulata: „Disciplina esentiala pentru fiecare zi”, scrisa de calugarul buddist Doc The de la pagoda Bao Son, si mi-au spus sa o invat pe dinafara. Era o carte subtire. Nu avea mai mult de 40 de pagini, dar cuprindea toate gandurile pe care Doc The le folosea pentru a-si trezi mintea si pentru a si-o pastra treazp in timp ce indeplinea orice sarcina. Cand se trezea dimineata, primul sau gand era: „Tocmai m-am trezit. Sper ca fiecare persoana sa atinga constientizarea deplina si sa vada foarte limpede”. Cand se spala pe maini, isi folosea gandurile pentru a intra in starea de constientizare: „In timp ce-mi spal mainile, sper ca fiecare persoana sa aiba mainile curate pentru a primi realitatea”. Cartea era alcatuita in intregime din astfel de propozitii. Scopul lor era sa-l ajute pe practicantul incepator sa preia controlul propriei constiinte. Maestrul Zen Doc The ne-a ajutat pe noi toti novicii sa practicam, intr-un mod relativ usor, invataturile din Sutra Constientizarii. De fiecare data cand ne imbracam sutana, spalam vasele, ne ducem la baie, strangem patul, caram galeti cu apa sau ne spalam pe dinti, putem folosi unul din gandurile din carte pentru a constientiza deplin ceea ce facem.

          Sutra Constientizarii[1] spune: „Cand merge, practicantul trebuie sa fie constient ca merge. Cand este asezat, trebuie sa constientizeze ca e asezat. Cand sta intins, trebuie sa constientizeze ca sta intins … Indiferent de pozitia corpului, practicantul trebuie sa fie constient de acea pozitie. Facand asta, practicantul traieste direct si constant constientizarea corpului sau …” Constientizarea pozitiilor corpului nu este totusi suficienta. Noi trebuie sa constientizam fiecare respiratie, fiecare miscare, fiecare gand, fiecare senzatie sau sentiment, tot ce are relatie cu fiinta noastra.

          Dar care este scopul invataturilor din aceasta Sutra? Unde traim pentru a avea timp sa practicam o asemenea constientizare? Daca ne petrecem toata ziua practicand constientizarea, cum vom mai avea destul timp sa facem tot ce trebuie facut pentru a schimba si pentru a construi o societate alternativa? Cum reuseste Allen sa lucreze, sa-l ajute pe Joey la lectii, sa duca la spalat scutecele Anei si sa practice constientizarea in acelasi timp?