Moartea fericita

Chinuit de gelozie, Patrice Mersault hotaraste sa accepte invitatia iubitei sale, Marthe, de a-l cunoaste pe primul barbat din viata ei, acum infirm si tintuit intr-un scaun cu rotile, pe care ea il mai viziteaza din cand in cand din mila. Bogat, inteligent si excentric, Roland Zagreus considera ca atingerea fericirii trebuie sa fie scopul vietii fiecarui individ si discuta indelung cu Mersault despre ce merita sa faci pentru asta... poate chiar sa ucizi?

Moartea fericita, primul roman al lui Camus, la care scriitorul a lucrat intre anii 1936 si 1938, a fost publicata postum abia in 1971. Autobiografic, bogat in descrieri hipnotice si presarat cu reflectii originale, acest proiect romanesc are drept tema cautarea asidua a fericirii, pentru atingerea careia nici un pret nu este prea mare.

„Sunt convins, incepu Zagreus, ca nu poti fi fericit fara bani. Atata tot. Nu-mi plac nici lucrurile simple, nici romantismul. Vreau sa-nteleg. Ei bine, am bagat de seama ca exista printre anumite persoane de elita un soi de snobism spiritual, potrivit caruia banii n-au legatura cu fericirea. E o prostie, o minciuna si, intr-o oarecare masura, o lasitate. Vezi dumneata, Mersault, pentru un om de vita nobila nu e niciodata complicat sa fie fericit. E de-ajuns sa repete destinul tuturor, nu cu intentia renuntarii, ca atatea pretinse mari personalitati, ci cu vointa fericirii. Numai ca, pentru a fi fericit, e nevoie de timp. De mult timp. Fericirea inseamna si ea rabdare. Si, in aproape toate cazurile, ne irosim viata ca sa castigam bani, cind s-ar cuveni ca, prin intermediul banilor, sa castigam timp. Asta e singura problema care m-a interesat vreodata. E exacta. E limpede.” (Albert Camus)

Albert Camus (1913-1960), romancier, dramaturg si filozof francez nascut in Algeria, a absolvit Universitatea din Alger si a fost cativa ani jurnalist la Alger républicain. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial a fost membru al Rezistentei Franceze si editor al publicatiei clandestine Combat. Dupa razboi a colaborat la publicatii prestigioase din Franta, fiind una dintre vocile influente ale stangii democrate. Tot in aceasta perioada a publicat o serie de romane si eseuri filozofice care au inca un mare impact, printre care Strainul (1942), Mitul lui Sisif (1942), Ciuma (1947), Caderea (1956), Exilul si imparatia (1957). Ca o recunoastere a valorii si viziunii sale inovatoare, Camus a primit in 1957, la doar 44 de ani, Premiul Nobel pentru Literatura.