Amintiri din casa mortilor

In ianuarie 1850, Dostoievski este incarcerat in Siberia pentru rolul avut intr-o conspiratie politica. Petrece acolo patru ani, cea mai agonizanta perioada din viata sa, iar experienta traita printre detinuti este recreata magistral in acest roman cvasi-autobiografic primul roman despre inchisorile rusesti. Nu de putine ori, vocea autorului razbate clar prin cuvintele eroului sau, Alexandr Petrovici Goriancikov:

"Da, e mult de atunci; acum imi pare ca totul n-a fost decat un cosmar. Mi-aduc aminte clipa cand am fost adus in temnita, intr-o seara posomorata de decembrie. Ocnasii se intorceau de la lucru, pregatindu-se pentru numaratoare. Un subofiter mustacios mi-a deschis in sfarsit poarta acestei case ciudate, in care aveam sa ma chinuiesc atatia ani, sa indur atatea incercari, pe care nu mi le-as fi putut imagina cat de cat daca nu le-as fi trait aievea. Asa, de pilda, mi-as fi putut oare inchipui vreodata chinul groaznic, de neindurat, de a nu putea ramane singur macar o clipa vreme de zece ani? La munca, dus intre paznici; in cazarma, insotit cu inca doua sute de alti ocnasi; niciodata singur, niciodata tu cu tine insuti! De altfel, nu era lucrul cel mai greu cu care trebuia sa ma obisnuiesc."

"Am citit Casa Mortilor. Uitasem multe din ea si am recitit-o; nu cunosc o carte mai buna in toata literatura noua, incluzandu-l pe Puskin. Nu tonul, ci punctul de vedere este uimitor, sincer, natural si crestinesc. O carte buna, convingatoare. M-am delectat ieri toata ziua cu ea, cum nu m-am mai delectat de mult. Daca-l vedeti pe Dostoievski, transmiteti-i ca-l iubesc." (Lev Tolstoi, scrisoare catre N.N. Stahov)