Fiinta si timp

„Fiinta si timp este una dintre cele mai ambitioase carti ale filozofiei, ea nefiind egalata – prin efortul ei de a intelege si de a explica «totul» – decat de Critica ratiunii pure a lui Kant si de Fenomenologia spiritului a lui Hegel. Miza acestei carti este totodata imensa si limitata. Este imensa pentru ca isi propune sa talmaceasca unitar fiinta a tot ceea ce sintem (si aceasta inseamna deopotriva a tot ceea ce ne inconjoara) fara sa stim ca asta sintem.

Fiecare pagina a acestei carti reprezinta un formidabil efort de intelegere a subintelesului. Ceea ce face Heidegger aici este o investigatie in caracterul misterios al banalului si familiarului accesibil, si nu in cel inaccesibil al unui exotic «dincolo» prezumat. Iata de ce miza acestei carti, fiind imensa, este totodata limitata. Ea nu se ocupa decat de ceea ce se arata fara sa ascunda altceva decat pe sine insusi. In acest sens Fiinta si timp este o carte fara mister.

Ceea ce se arata prin sine insusi («fenomenul») nu ascunde «in spatele» sau nimic, nici «lucrul in sine», nici infinitul spiritului absolut. «In spatele» fenomenului nu este decat partea ascunsa a propriei sale manifestari. Iar cand fenomenul acesta sintem noi insine, tot ce putem spera este sa ajungem, scotindu-o din propria ei ascundere, la fiinta «aruncarii» noastre in lume, la fiinta convietuirii noastre «aici» sau la fiinta propriului sine. Restul – adica enigma «de unde»-lui si «incotro»-ului nostru – este fenomenologic inabordabil si, ca atare, trebuie sa ramana cu adevarat invaluit in tacere.“ (GABRIEL LIICEANU)

MARTIN HEIDEGGER (1889–1976) este unul dintre cei mai importanti filozofi ai secolului XX. Provine din scoala fenomenologica intemeiata de Edmund Husserl, al carui elev apropiat a fost la Freiburg. Va dezvolta insa o cu totul alta conceptie asupra fenomenologiei, transformand-o radical, sub influenta filozofiei vietii (Dilthey) si a filozofiei existentei (Søren Kierkegaard), intr-o fenomenologie ce are in centrul ei „intrebarea privitoare la fiinta“ (ontologie).

In tinerete face studii de teologie (1909–1911) si filozofie (1911–1913) la Freiburg, unde isi incepe activitatea didactica in anul 1915. Intre 1923 si 1928 preda la Universitatea din Marburg, revenind apoi la Freiburg ca succesor al lui Husserl. Timp de noua luni, in anii 1933–1934, este rector al Universitatii din Freiburg, preluarea acestei functii fiindu-i ulterior reprosata ca implicare fatisa in politica nazista. Ramane profesor la Freiburg pana in anul 1945, cand fortele de ocupatie franceze ii interzic sa mai desfasoare activitate didactica. In aceasta perioada, ca si in anii urmatori, cabana sa din Todtnauberg, in mijlocul Muntilor Padurea Neagra, devine un loc vizitat de numerosi intelectuali, cei mai multi francezi, fapt care ii va asigura o reala posteritate filozofica in Franta. In anii de mijloc ai carierei sale, spre sfarsitul anilor '30, se dedica interpretarii operei lui Nietzsche, pe care-l vede drept „ultimul metafizician“.

Lucrarea sa cea mai importanta este Sein und Zeit / Fiinta si timp, din care publica in 1927 doar o treime din planul initial, fara a o incheia vreodata. Alte texte majore: Ce este metafizica? (1929), Despre esenta adevarului (1930), Scrisoare despre „umanism“ (1947), Introducere in metafizica (1953), Despre miza gandirii (1969).