Iarna ingerilor

Iarna ingerilor este o elegie la care natura participa din plin: batrana „doamna“ nu conteneste in a-si scutura mantia de stele, cu care troieneste un intreg oras, ascunzandu-i „ranile“, murdaria si defectele, un oras care se pregateste parca pentru o ceremonie funerara.

Pentru Barbu, albul virginal n-are nimic idilic, de basm, ci este „lintoliul“ care se pregateste, incet, dar sigur, sa-l acopere. In paralel cu ziaristul-scriitor, iarna isi „scrie“ si ea, cu fulgi mari si pufosi, „autobiografia“, volutele tacerii.

E iarna afara, dupa cum e iarna si in sufletul eroului.