Istoria nebuniei in epoca clasica, eBook

Ce relatie exista intre sanatatea mentala si dezordinea creatoare? Cat de precara, de discutabila, de conditionata istoric si cultural este normalitatea noastra? Cartile mari devin mai actuale cu trecerea timpului, de parca ar fi fost scrise pentru viitor. Considerata, in epoca, un veritabil reper pentru miscarea antipsihiatrica, Istoria nebuniei in epoca clasica ne vorbeste, in contextul razboaielor culturale care polarizeaza lumea de azi, despre primejdia de a transforma privirea clinica in bisturiul unei societati bolnave de conformism si secatuite vital. (Cristian Iftode)

Ce este neratiunea? Cum am devenit noi, oamenii moderni, fiinte care se definesc prin ratiune, exiland in temnite, in beciuri umede si reci sau in azile, tot ceea ce ne inspaimanta la ceilalti ca fiind lipsa de ratiune? Istoria nebuniei este povestea fascinanta a calatoriei omului modern in spatiul intunecat dincolo de zidurile pe care el le-a inaltat in jurul mintii sale, pentru a-si proteja ratiunea, adeseori fara succes, de ispitele care nu inceteaza sa o seduca si sa o ameninte cu prabusirea. (Ciprian Mihali)

In esenta, Istoria nebuniei este o deconstructie a unei tendinte prea-omenesti: aceea de a judeca si a exclude.
Actualitatea cartii vine din reiterarea unui adevar simplu: fie ca a incercat sa creeze mituri sau, dimpotriva, sa anihileze stranietatea, omul ramane intotdeauna o fiinta insetata sa dea sens lucrurilor pe care nu le poate intelege. Creator sau violent, el se legitimeaza prin nevoia de sens, rationalitatea sau nebunia fiind, inainte de toate, categorii menite sa normalizeze prezenta exceptionalului in cotidian. (Magdalena Marculescu)

Scrisa stralucit, riguroasa din punct de vedere intelectual si cu o teza care zguduie complet presupunerile psihiatriei traditionale. (R.D. Laing)

Extraordinar... bogat si insistent si aproape nerezonabil in repetitiile necesare. (Maurice Blanchot)

Aceasta carte magnifica necesita o minte capabila sa fie, la randul ei, aceea a unui istoric, a unui filosof, a unui psiholog si a unui sociolog - pur si simplu niciodata exclusiv una dintre acestea... Metoda lui Foucault nu este una care ar putea fi oferita ca exemplu; nu e la indemana oricui. E nevoie de ceva mai mult decat talent. (Fernand Braudel)

Foucault returneaza istoriei un fragment de natura si transforma nebunia, ceva ce consideram a fi un fenomen medieval, intr-un fenomen al civilizatiei. (Roland Barthes)

Michel Foucault (15 octombrie 1926 - 25 iunie 1984), filosof, istoric al ideilor, scriitor si critic literar francez, a lasat posteritatii o opera cu puternice ecouri in filosofia si istoria stiintei, in psihanaliza, in sociologie etc. A absolvit Ecole Normale Superieure, unde a studiat filosofia cu Merleau-Ponty, si Universitatea Sorbona, obtinand pe rand trei licente: in filosofie (1948), in psihologie (1950) si in psihopatologie (1952). Intre 1955 si 1960 a lucrat in diplomatie culturala la Uppsala, Varsovia, Hamburg, predand in acelasi timp franceza la universitatile respective. A revenit in Franta, unde a fost mai intai titular al catedrei de filosofie de la Universitatea Clermont-Ferrand, apoi la Universitatea Paris VIII, iar din 1970 a fost profesor la College de France din Paris.

Printre cartile sale se numara: Nasterea clinicii, Arheologia cunoasterii, Cuvintele si lucrurile, Istoria sexualitatii, Ordinea discursului, Guvernarea de sine si guvernarea celorlalti, Anormalii etc.