Marin Preda. Portretul scriitorului indragostit

"Cartea ce urmeaza este de mai multe ori atipica. Mai intai este o carte vorbita, nu scrisa elaborata pe indelete, cum sunt toate celelalte. In al doilea rand nu este in totalitate opera celui care semneaza pe coperta si, in mod sigur, el nu este nici unicul narator, nici personajul central al discursului. In fine, textul ca atare nu-i un discurs critic propriu–zis, este un dialog à battons rompus cu o scriitoare de origine romana care traieste de multa vreme in Occident: un dialog care are, in fapt, ca obiect central un al treilea personaj (personajul absent), adevaratul erou al cartii. Acesta este Marin Preda, disparut in mai 1980.

Situatie, cum se observa, complicata, neobisnuita, oricum, pentru mine. Ecuatia acestui discurs intra mai degraba intr-un scenariu epic decat intr-un scenariu critic: doi indivizi care se intampla sa fie scriitori vorbesc despre un alt scriitor pe care ei l-au cunoscut in epoci si din unghiuri diferite. Vorbind despre el, protagonistii vorbesc, fatal, si despre ei insisi. Eu, mai putin, interlocutoarea mea (Aurora Cornu), stimulata, incoltita, hartuita de mine, vorbeste mai mult, cum este de altfel normal... Autorul de pe coperta are, aici, o functie ingrata: este animatorul discutiei, e reporterul indiscret, impertinent si insistent; e cel care transforma, la urma, convorbirea cordiala intr-o carte, suprimand repetitiile, incongruitatile, inexactitatile discursului oral.

Cartea vorbita devine, in cele din urma, un text, oralitatile intra intr-un scenariu scriptic, pe scurt: scriitura inghite si isi impune regulile asupra convorbirii libere si amicale, dandu-i oarecare ordine si coerenta. Se produce, astfel, o modificare importanta care pericliteaza statutul cartii vorbite. Continui, totusi, s-o numesc astfel pentru ca, desi suporta rigorile scriiturii, cartea pe care o propun cititorilor mei si celor care-l pretuiesc pe Marin Preda pastreaza in buna parte semnele oralitatii. Asta vrea sa spuna: improvizatie, fragmentarism, repetitii voluntare si, mai ales involuntare, discontinuitati, vorbe buruienoase, paranteze, fugi din subiect si reveniri in subiect..." (Eugen Simion)