Viata de familie. Cuvinte duhovnicesti. Volumul IV

...cu prezentul volum, ce cuprinde subiecte despre familie si despre incercarile prin care trece omul din pricina crizei vietii de familie din vremea noastra, continuam publicarea Cuvintelor fericitului Staret Paisie.

Staretul spunea ca cele mai multe din scrisorile pe care le primea proveneau de la oameni cu probleme familiale. Iar aceste probleme el le atribuia departarii oamenilor de Dumnezeu si iubirii lor desi ne.

„Mai demult spunea el, viata era mai linistita si oamenii faceau rabdare. Astazi sunt ca brichetele, nici macar un singur cuvant nu sufera; dupa care urmeaza automat divortul“.

Inca de foarte tanar, Staretul a intrat si a lucrat efectiv in marea familie a Bisericii, caci simtea ca nu mai apartinea micii lui familii. A dobandit dragostea dumnezeiasca, facandu-se astfel Fiu al lui Dumnezeu. De aceea ii simtea pe toti oamenii ca frati ai sai si-1 iubea pe fiecare „cu dragostea lui Iisus Hristos“.

„Atunci cand vad un oarecare barbat in varsta, ne spunea Staretul, imi zic ca acesta este tatal meu. Cand vad o batrana, imi spun ca aceasta este mama mea. Iar cand vad un copil mic, il privesc ca pe nepotelul meu. Pe toti ii iubesc. Pentru unii ma bucur, iar pentru altii ma doare. Stii ce inseamna aceasta ?“.

Dar, potrivit cu cazul ce-l intalnea, se si facea ca unul dintre acestia, adica se facea si copil, si frate, si tata si bunic. Iar aceasta dragoste sincera asa il ajuta pe cel care se apropia de el sa sufere schimbare acea buna, sa primeasca cuvantul lui Dumnezeu si sa traiasca potrivit cu el.

Ca madular al Trupului lui Hristos, Staretul nu numai ca se ruga cu durere pentru cei care infruntau probleme in cadrul familiei, ci ajuta si cu cuvantul sau, atunci cand ii era cerut, chiar si in subiectele cele mai delicate ale vietii de familie, desi el traia ca un ascet.

El insusi fiind incercat in focul ispitelor si in cuptorul bolii, care sub diferite chipuri 1-a cercetat din 1947 pana in 1994 cand a adormit, impreuna-patimea cu fiecare om ce suferea si se ruga cu durere pentru cei bolnavi. Pentru propria-i sanatate se ingrijea numai atat cat sa se poata sluji pe sine si pe cei care il cercetau.

Credea ca, daca isi va neglija propria-i durere, aceasta il va induiosa pe Dumnezeu si astfel rugaciunea sa, facuta pentru ceilalti bolnavi, va fi ascultata. Acelora insa le recomanda sa faca tot ce era omeneste cu putinta ca sa se tamaduiasca, iar ceea ce nu era cu putinta omeneste sa o lase in seama lui Dumnezeu.

In acelasi timp le intarea credinta, ca sa poata infrunta boala lor punandu-si nadejdea in Dumnezeu, dar si pentru a nu uita ca in viata aceasta toti suntem „straini si calatori“ si ca trebuie sa ne pregatim pentru viata vesnica.

In prima din cele sase parti ale acestei carti sunt fixate ca temelie a familiei dragostea si respectul reciproc dintre soti. Rabdarea in greutatile vietii familiale, atunci cand ea este insotita de rugaciune, izbaveste familia de la destramare.

In partea a doua, care se refera la obligatiile si responsabilitatea parintilor pentru o educatie corecta a copiilor lor, se pune accentul in mod deosebit asupra importantei pe care o are exemplul parintilor, „dojana lor tacuta“ facuta copiilor, precum si asupra rolului pe care il are mama. De asemenea se subliniaza ca afectiunea si dragostea fata de copii sunt conditiile de baza pentru dezvoltarea lor fireasca.

Partea a treia se refera la copii, la bucuriile si greutatile lor de la varsta prunceasca pana la maturitatea lor, precum si la obligatiile lor fata de parinti. Respectul si dragostea fata de parinti, nu numai la varsta copilareasca, ci si la maturitate, le asigura binecuvantarea lui Dumnezeu.

In partea a patra se dau sfaturi simple si practice pentru viata duhovniceasca in cadrul familiei. In felul acesta copiii si parintii sunt ajutati sa traiasca zilnic Evanghelia, fie ca se afla acasa, fie la lucru, care trebuie, pe cat este cu putinta, sa contribuie la desavarsirea lor, cea dupa Dumnezeu, si nu sa-i „inece“ cu neincetatul stres.

In partea a cincea, care se refera la diferitele incercari prin care trec oamenii in viata lor, se arata cata mangaiere si putere da Dumnezeu celor care le infrunta nu numai cu rabdare, ci si cu doxologie. Boala, infirmitatea, clevetirile sunt o binecuvantare pentru omul care a prins sensul cel mai profund al vietii. Prin suferintele pe care le indura isi „plateste“ pacatele, sau isi asigura rasplata cereasca.

In sfarsit, partea a sasea cuprinde subiecte care se refera la infruntarea corecta a mortii si la pregatirea pentru ea. Staretul lamureste care este adevarata mangaiere pe care ar trebui sa o aiba cei care se intristeaza pentru moartea persoanelor lor iubite si subliniaza cat de mult ajuta parastasele, rugaciunile si milosteniile ce se fac pentru cei adormiti. El infatiseaza o imagine simpla si sugestiva a judecatii viitoare si a vietii vesnice...