Neasemuita istorie a Imperiului Roman de Rasarit

"Cind prezentul nimiceste utopia si viitorul, ne ramin ucronia si trecutul. Scriind despre munca lui de gropar al comunismului (mai exact: «dezgropar»), arheologul si poetul Marius Oprea si-a descoperit vocatia prozei lapidare, intense, miscatoare. Primul sau roman, Turma pastorului mut, era un parcurs al regasirii de sine si vindecarii, nucleul unei alegorii metonimice a Romaniei – Spitalul Socola. Acum, autorul isi extinde formula. Rezultatul, un dialog intre memoriile primului Bazileu al Imperiului Roman de Rasarit din 2056 si un manuscris al sau de aceeasi factura din 2016, este o ucronie patafizica. Astfel, eliberata de constringerile speculatiei rationale, (auto)fictiunea prefigureaza o lume viitoare in care toate problemele si-au gasit solutiile. Multora, acestea le vor parea delirante. Dar daca sint singurele?” (Sorin Antohi)

„SF sau literatura confesiva? Talent uimitor, nedramuit, de a imagina Romania peste 40 de ani sau o coborire sovaielnica in sinele pierdut si, apoi, regasit? Pe de o parte: Romania, tara ce devine imperiu, cucerind Germania, exportind acolo «Tihna Trupeasca si Linistea Sufleteasca», tara al carei Imn National este Somnoroase pasarele, compus de un copil, tara care se apara de nori radioactivi cu Briul Maicii Domnului, tara in care Bucurestiul ajunge sediul Parlamentului European. Pe de alta parte: amintiri disparate si induiosatoare despre «ultimul arbore», «pasarea ploii», sarpele anguis fragilis, cintecul gugustiucului care anunta «iminenta inaltarii soarelui pe cer», nucul iubirii, drumul spre insula Amorgos, din arhipelagul grecesc. De fapt, o calda poveste de iubire, marca Marius Oprea, nascocitor de fapte viitoare si intelept talmaci de semne ale prezentului. Iubire: pentru tara sa, pe care – prin puterea prozei – o face sa fie altfel, populata cu personaje ce ne par cunoscute, construite cu o suava placere, cu o gingasa ironie. Si iubire pentru Cristina! Aflati in carte de ce, prin Cristina, Imperiul Roman de Rasarit isi pierde numele si rinduielile.” (Ovidiu Simonca)