Non-sensul giratoriu si alte non-sensuri de ieri si de azi

O carte sprintara, acidulata, dar nu acida, vesela, cand nu altoita cu melancolii, premonitorie pe-alocuri, nostalgica printre randuri. Un sir bine impletit de povesti scurte si pestrite ca insesi intamplarile lumii noastre. Aveam carnetul de cateva luni cand m-a oprit un politist intaia oara. Functionar pagubos condamnat sa lucreze in strada, se proteja cum stia el mai bine de vitregiile vietii de teren. Purta sub uniforma o flanela groasa de lana, iar din urechi ii ieseau somoioage de vata: sa nu-l traga curentul prin sectie, sa nu-l bata vantul prin intersectie. Ii intind actele. Le preia mecanic, fara sa se uite. Ma intreaba: „Ce faci?“, marturisesc: „Conduceam.“ „Unde te duci?“ – „Acasa.“ „De unde vii?“ – „De la facultate.“ „Ce facultate?“ – „Filozofie.“ „Si ce se face pe-acolo?“ – ii enumar constiincios cateva nume de cursuri. Se uita lung, cu aerul ca ceva nu iese la numar, apoi ma intreaba iscusit: „Da' ia zi-mi, logica nu va invata?“ – „Ba da“, imi recunosc eu scaparea, simtind ingrijorat cum intrebarile, la inceput arbitrare, incep sa fie tintite, sa bata undeva: „Pai bine, dom'le“ – triumfa el – „e logic sa treci pe rosu?!“ Am tacut, picat la examenul de logica in traseu. Cu generozitate de invingator, ma gratiaza. Imi inapoiaza actele neprihanite si-mi sopteste-n zeflemea: „Circulati!“ -Matei PLESU