Pachet Liviu Rebreanu

Pachetul contine:

• Liviu Rebreanu, Ion (528 pagini)
• Liviu Rebreanu, Rascoala (488 pagini).

Liviu Rebreanu, Ion

Nicaieri in literatura romana viata satului n-a fost evocata cu atata forta realista, atat de viguros si patrunzator. Conditia lui Ion rezuma tragedia istorica a taranului fara pamant si daca parvenirea sociala a personajului este reprezentativa doar pentru o mica parte a acestei taranimi, ambitia de care el este devorat defineste sufletul taranesc in general. Teribila, sfortarea lui Ion de a-si depasi conditia capata dimensiuni universale si infrangerea sa in lupta cu soarta implacabila aduce aminte de prabusirea eroilor din tragediile antice.

"Povestea ascensiunii si surparii lui Ion aduna in cuprinsul ei, concentrata, inchisa parca intr-un cerc, intreaga existenta de altadata a Transilvaniei romanesti. Lumea taraneasca, cu straturile ei, nu fara comunicare unele cu altele, dar vizibil delimitate, lumea intelectualitatii satului: invatatorul, preotul, apoi autoritatile: primarul, jandarmul, notarul, lista politicienilor in goana dupa voturi; de asemenea datinile ardelene specific, legate de hora, nunta, inmormantare, intr-un cuvant – viata satului in toate infatisarile sale alcatuieste in cuprinsul romanului un amplu si magoistral caleidoscop. Ion este o densa monografie sau, mai precis, o epee a satului romanesc de peste munti…" (Dumitru Micu)

Liviu Rebreanu, Rascoala

Romanul lui Liviu Rebreanu - „Rascoala“ se naste din si se construieste pe substanta bogata si consistenta a unui fenomen cu implicatii si componente din cele mai felurite, de la istoric, politic si social, prin economic, juridic si stari de mentalitate, pana la psihologicul abisal si imaginarul vizionar si care, in cele mai putine cuvinte posibile, ar putea fi definit ca o rascolitoare tragedie colectiva, de proportii nationale. […]

"Proportia si ponderea romanului Rascoala, capacitatea lui narativa, deschiderea lui, prin orizonturile vaste ale spatiului si timpului, pe care si le insuseste ca dimensiuni interioare firesti, bat vizibil dincolo de tarmurile palpabile ale reprezentativitatii, spre cele ale simbolurilor colective si generale; valoarea adevarata si adevarata maretie a romanului de aici vin, din capacitatea pe care o are ca, pastrand simtul realului in toata pregnanta datelor sensibile ale concretetii lui unice, sa i se dea acestuia, pe nesfarsitul ecran al semnificatiilor, proportii noi si nebanuite, tintind spre domeniile nelimitatului." (Mircea Tomus)