Pachet Marii clasici 1

Pachetul contine:

 

1. Ion Creanga, Amintiri din copilarie. Povesti. Povestiri

2. I.L. Caragiale, Momente. Schite

3. I.L. Caragiale, Nuvele

4. I.L. Caragiale, Teatru

5. Ioan Slavici, Mara

6. Ioan Slavici, Popa Tanda. Budulea Taichii. Moara cu noroc

7. Ioan Slavici, Padureanca

8. Mihai Eminescu, Poezii

9. Mihai Eminescu, Proza

 

 

"Pacala, Nica, tusa Marioara, mos Ion Roata sau mos Nichifor Cotcariul, Harap-Alb sau Spanul nu sunt doar manifestari umane tipice, purtatoare ale unei fizionomii istorice, mitologice, ci caractere general-umane, ce revin sistematic in peisajul fiintei noastre romanesti.[...] Lumea lui Creanga se construieste, prin acest destin asumat, ca o lume a terapiei inversului, prin substituirea anormalului cu normalul. Prin urmare, legea este instaurata prin caricatura, prin limbaj, deci, prin text. In interiorul povestilor, dar si al Amintirilor din copilarie, se poate vorbi despre o retorica demonstrativa, argumentativa personala." (Lucian Pricop)

 

 

"Initial, prozele cuprinse in Momente au avut o relatie privilegiata cu realitatea imediata, cu lumea romaneasca traitoare intre 1870 si 1900. Treptat, aceasta functie de reprezentare, de transpunere a unui instantaneu s-a pierdut, accesul cititorilor la evenimentul in sine fiind estompat. Caragialesca este insa senzatia ca azi vedem aceste texte drept analize de adancime pentru lumea noastra de dupa 2000. Efectul literaturii asupra societatii poate fi masurat, in consecinta, si in gradul de influenta pe care aceasta l-a avut asupra „caracterelor“, asupra romanismului. Noi am ales sa semanam personajelor lui Caragiale, beneficiind de prezumtia de literaturalitate a spatiului carpato-danubiano-pontic." (Lucian Pricop)

 

 

"La Caragiale, ca la multi dintre scriitorii de astazi, tragicul si fantasticul rezulta dintr-un conflict intre Realitatea imediata si comedia fara sfarsit, care se repeta, ambele, acoperind monoton intreg campul vietii si nelasand loc pentru tot ce nu-i asemenea lor.[…] " (Lucian Pricop)

 

 

Comedia cuvantului este generata pe fundalul social al unor trasaturi etice sau fenomene general-umane: prostia, coruptia, tampenia, vanitatea si necinstea, ba chiar si filantropia, suspiciunea si teama, ghinionul si napasta, buimaceala si lenea. Cumplite drame sau chiar tragedii se profileaza in torentul de cuvinte al personajelor, in plina comedie.

 

 

Mara infatiseaza chipul comun al vaduvei care se descurca in a oferi copiilor ei un trai mai bun prin strangerea unei mici averi, in vremea in care banul deschidea multe porti si te urca multe trepte pe scara sociala. Romanul creste povestile personajelor din jurul Marei, mai ales pe cele ale copiilor ei, carora si-a dedicat viata. Putem intelege dinamica sociala a vremii prin directiile pe care le aleg Persida si Trica, copiii Marei, si prin divergentele inter-generationale si de asteptari create intre personaje.

 

 

"Ioan Slavici omul era un sucit, ca sa nu zicem altfel, dar opera sa este remarcabila. Cu perceptia justa numai cand se aplica la viata taraneasca, el nu idealizeaza si nu trateaza cazuri de izolare. Oamenii sai sunt darzi, lacomi. Intreprinzatori, intriganti, cu parti bune si parti rele, ca orice lume comuna. Limba, de obicei impiedicata in pagina de idei, e un instrument de observatie excelent in mediul taranesc. Cu toate ca scriitorul deschide nuvelele printr-un fel de acord stilistic, e severa, fara excese artistice. Popa Tanda e un fel de Robinson Crusoe, cu o intentie de economie politica absorbita in fictiune. [...] Intrupare a spiritului de colonizare, Popa Tanda e o figura de neuitat. In Budulea Taichii se trateaza misterul psihologic al unor fiinte cu infatisare neinsemnata in copilarie si un caz de ambitie in clasa de jos. [...] Moara cu noroc e o nuvela solida, cu subiect de roman." (George Calinescu)

 

 

"Padureanca s-a bucurat de cel mai mare succes, dupa Moara cu noroc, dintre toate nuvelele lui Slavici, dupa ea facandu-se si un film. Nuvela contine fara indoiala una dintre cele mai tragice povesti de dragoste din literatura noastra, dintre Simina si Iorgovan (flacau indecis a o lua de nevasta pe Simina, padureanca, pe care totusi o iubeste)." (Nicolae Manolescu)

 

 

"De dragul catorva prejudecati entuziaste, mai nimeni nu-l citeste cu adevarat pe Eminescu - iar cat se citeste, se citeste superficial si marginit la cateva poezii rau consacrate de scoala. Eminescu tinde tot mai mult sa devina "Eminescu", ceva pus deoparte in lada de zestre a natiei si de care esti mandru ca se afla acolo, ferit de orice intamplari. Este insa vremea sa se intample ceva cu ce ne-a ramas de la el: o largire si o adancire a cunoasterii si a intelegerii noastre." (Petru Cretia)

 

 

Intr-o logica diacronica, primul autor de proza fantastica romaneasca este Mihai Eminescu. Posteritatea literara eminesciana se legitimeaza, de altfel, de la teme la motive care vor fi reluate de cel ce aduce universalitate in campul literaturii fantastice nationale, Mircea Eliade.