Phaidon sau despre suflet

Socrate: Trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a ne impartasi, cat suntem in viata, din virtute si intelepciune. Frumoasa e rasplata, iar speranta mare. Fireste, nu se cade ca un om de bun-simt sa se inversuneze in a sustine ca lucrurile stau intocmai asa cum le-am infatisat eu. Dar ceea ce se cuvine sa sustin cu toata darzenia este ca, de vreme ce sufletul, nu-ncape indoiala, e nemuritor, soarta si salasurile lui vor fi cam asa cum am spus. Crezand asta, cred ca merita sa iti asumi oarecare risc. Caci e un risc frumos si tot ce tine de el trebuie sa ni-l repetam ca pe o incantatie. Iata de ce zabovesc de atata vreme asupra mitului. In orice caz, tinand seama de acestea, omul care, de-a lungul vietii, si-a luat ramas bun de la placerile si de la podoabele trupului, pe care le socotea straine de el si daunatoare, omul care, dimpotriva, si-a dat toata silinta sa invete ceva, care, in loc de podoabe straine, a vrut pentru sufletul sau podoabele sale adevarate: cumpatarea si dreptatea, curajul, libertatea si adevarul, omul acesta trebuie sa aiba incredere in soarta sufletului.