Poezii

Mihai Eminescu intra in mileniul al III-lea ca poet al eroziunii, al stingerii universale si al transformarii lumii intr-o gaura neagra, ca filosof liric al devenirii spre neflinta, dupa ce in secolul al XX-lea a performat ca autor de constructii cosmologice, care a imaginat chiar o reprezentare a big-bang-ului genezic.

Chiar din timpul vietii a fost perceput ca poet al Apocalipsei, mai degraba sociala decat geologica. Viziunea sa entropica asupra lumii, care a fost relevata chiar inainte ca entropia, ca stiinta a sistemelor in descompunere, ca un algoritm sau un concept negativ sa fie descoperita, are doua fundamente teoretice: apocalipsa crestina si primele rezolutii stiintifice care anticipau efectele de autodistrugere a cosmosului.

Aceasta parte rezistenta a operei sale ca si teoriile alternative si "intuitiile" stiintifice "traduse" in impecabile si inefabile textualizari poetice raman sa sustina renumele poetului in lumea noua a computerului si internetului. Sigur, in buna masura poezia sa erotia s-a demodat sau chiar a azut in evolutia gustului public, interesat mai degraba de "sexestasy" decat nevinovatele jocuri si platonice atitudini in iubire.

De asemenea, anarhismul si socialismul sau ideologic nu mai are nici o relevanta in afara unei atitudini de apostat, de neadaptat si creator insurgent. Portretul lui de tanar si vesnic furios, de hippy marginalizat social, de un fel de Che Guevara al fronturilor sociale demonstreaza ca are virtuti de multiplicare in viitor. Filosofia sa paseista ca si profetismul negativ al actiunilor sociale pot capata si conotatii postmoderniste. Cel Infrant pe fronturile vietii nu se suprapune chiar cu cel sarac cu duhul din dimensiunea crestina.

Din cuprins:

• Nota bibliografica
• Poezii
• Tabel cronologic