Procedura penala. Partea generala

Anul in care acest manual de procedura penala vede lumina tiparului este situat la 5 decenii fata de anul intrarii in vigoare a vechilor coduri penal si de procedura penala ale Romaniei si la 5 ani fata de anul intrarii in vigoare a noii legislatii penale.

Daca am transforma aceasta coincidenta ce graviteaza ritmic in jurul cifrei „5” intr-o figura de stil, cum ar fi „metafora jumatatii”, am putea spune ca autorul acestui manual si-a implinit jumatatea sa de har, de respect si de datorie fata de norma procesual penala: a preluat-o cu exactitate de la legiuitor, a clarificat-o intr-o maniera critica si lucida, a dezvatat-o de meteahna ambiguitatii, i-a descoperit valentele interpretative, i-a identificat zonele vulnerabile si disfunctionale, dupa cum, in egala masura, i-a identificat si i-a pus in valoare dimensiunile inspirationale pentru alti teoreticieni si practicieni.

Daca autorul si-a implinit, cu rigurozitate si maiestrie, jumatatea sa, de cealalta jumatate a misiunii gnostice si aplicative in raport cu norma procesual penala urmeaza a se ocupa cititorii carora le este destinata aceasta lucrare de specialitate: studenti – prin motivatia lor de a cunoaste si aprofunda procedura penala; teoreticieni – prin oglindirea ori confruntarea propriilor teoretizari ale normei procesual penale cu tezele si ipotezele incluse de autor in prezentul manual; practicieni (organe judiciare si extrajudiciare implicate in procesul penal) – prin utilizarea mai confortabila a instrumentelor procedurii penale in propriile lor profesii, in conditii de mai mare „securitate aplicativa” a normei.

Intr-o lume in continua miscare, in care viteza pare a fi o virtute mai mare decat insasi directia de mers, schimbarea repetata a normelor juridice pare a fi, la randul sau, o veritabila cursa de atletism. Astfel, ne confruntam tot mai frecvent cu cate o noua ordine sociala, care fie fura statul, fie iese din pluton, in timp ce noua ordine de drept pierde sincronul si se surprinde alergand in urma ordinii sociale, pe care este obligata sa o ajunga si sa o sustina.

Dat fiind acest ecart dintre noua ordine sociala si noua ordine de drept, suntem fortati sa asistam la paradoxuri precum:

• completuri de judecatori inadecvate, care releva cum norma interna de organizare poate sa ia nestingherita locul normei de competenta
• texte organice al caror control constitutional a priori se dovedeste superficial inca din prima zi de aplicare
• texte declarate neconstitutionale, dar lasate aplicabile si producatoare de efecte, in ciuda reparatiilor ce li se aduc a posteriori
• ignorari de termene procedurale neinsotite de decaderi din drepturi ori anulari de acte
• acorduri formale de recunoastere a vinovatiei, insotite de neasumarea faptica ulterioara a consecintelor executional penale
• imersiuni ale puterii executive in puterea legislativa, prin interventii anarhice, neinspirate ori netemporizate
• protocoale secrete care vulnerabilizeaza puterea judecatoreasca
• mutatii genetice in axul actului de justitie, astfel incat acesta pare ca graviteaza adesea mai degraba in jurul calitatii sociale a persoanei, decat in jurul principiului de drept al normei obiective
• asimilari masive de texte europene in reformarea sistemului sanctionator penal neinsotite de interesul pentru sustenabilitate, in sensul modernizarii reale a sistemului penitenciar ori al dezvoltarii strategice a sistemului de probatiune ce administreaza sanctiunile alternative.

In aceasta cursa atletica, in care noua ordine de drept alearga sa ajunga din urma noua ordine sociala, actualul manual de procedura penala al profesorului Gheorghita Mateut poate fi privit si ca un „tratat de pace” intre cele doua ordini fundamentale, precum si ca o sansa de sincronizare a acestora.

Asa cum autorul ne-a obisnuit, prin magistralele sale lucrari de specialitate anterioare, prezenta lucrare este atat un semnal de alarma ca metamorfozele repetate ale normei de procedura penala risca sa perturbe fondul acesteia, cat si o pledoarie pentru natura indestructibila a acestor principii de procedura penala, apte sa mentina o logica estetica si valabila a procesului penal.