Pustnicii nevazuti ai Athosului. Taina pustiei athonite

"In lunga istorie a Sfantului Munte exista urmatoarea traditie: un grup de pustnici, in numar de sapte, (dupa unii, doisprezece), traiesc in asceza extrema, cu un singur scop, anume acela de a se ruga neincetat lui Dumnezeu pentru toata lumea. Au daruri deosebite de la Duhul Sfant si pot trai fara casa, umbland goi, pentru ca sunt nevazuti de ochiul omenesc" - monahului Iosif Dionisiatul.

Renumele acestor monahi, sau mai bine-zis traditia aceasta, se transmite de cel putin 200 de ani, din generatie in generatie, nu numai in monahismul aghioritic, ci si in toata Ortodoxia. Ascetii tainici se arata din cand in cand atat unor monahi, cat si unor crestini laici. De cele mai multe ori, ei fac profetii sau se adreseaza persoanelor cu care vorbesc, referindu-se concret la viata acestora.

Altii adauga ca acest grup de sapte pustnici nevazuti nu numai ca exista si astazi, dar ca se completeaza de fiecare data cand moare unul dintre ei cu un alt monah aghiorit virtuos, care ajunge in locul lor de nevointa prin minune dumnezeiasca, fiind astfel tot timpul in numar de sapte.

Traditia mai spune ca acesti sapte (sau doisprezece) pustnici vor fi cei care vor savarsi cea din urma Liturghie pe varful Athosului, in bisericuta Schimbarea la Fata a Mantuitorului, dupa care va fi sfarsitul lumii, adica cea de-a Doua Venire a Domnului Iisus Hristos.